UTA Arad

Alin Roman, despre revenirea la UTA: „Pentru o parte din familie, stadion și suporteri, de când m-au sunat am fost cu gândul aici”




Față de amicalul cu Lugojul, încheiat fără goluri, contra celor de la Pecica, a putut alinia șase jucători noi intrați în pregătire la începutul acestei săptămâni. Este vorba despre vechile cunoștințe, Florent Poulolo, Benjamin Van Durmen și Marinos Tzionis și proaspetele achiziții Din Alomerovic, Dmytro Pospelov și Alin Roman. Ca să ne limităm doar la seniorii din lot, chemați să formeze un nou grup sub comanda lui Adrian Mihalcea.

Dintre toți, în evidență a ieșit cel mai mult Roman, conducătorul de joc revenit după aproape un deceniu la UTA, total schimbat în bine. Fotbalistul născut la Timișoara pe 27 ianuarie 1994 era rezervă în Liga 2-a în returul sezonului 2015-2016, iar astăzi ar trebui să fie unul dintre liderii tehnici ai echipei. Nu va purta tricoul numărul 10 pentru că acesta era luat deja de Tzionis, dar primește rolul „decarului” în „alb-roșu”. Așa cum l-a avut și la Iași, în ultimele două sezoane de SuperLigă, ultimul încheiat – însă – cu retrogradarea echipei din Copou în Liga 2-a. „Port tricoul cu numărul 8 (n.a. zâmbește), dar da, e o responsabilitate să joci decar la UTA. E poziția mea, mă simt foarte bine acolo și sper ca prin experiența acumulată de-a lungul anilor să-mi ajut colegii, să-i pun cât mai mult în valoare, să le folosesc calitățile. La prima mea experiență la UTA, eram destul de tânăr. Am și trecut printr-o perioadă mai grea, eram mai mult accidentat. Între timp, am acumulat destul de multă experiență în Austria, cei cinci ani de fotbal Austria m-au călit. Apoi am revenit în țară cu obiective destul de bune la Iași. Îmi pare rău pentru ce s-a întâmplat în ultima parte a sezonului, dar nu cred că sunt vinovatul principal. Ar trebui să-și asume și alții, nu doar eu. Eu îmi asum partea mea, că eram un jucător important, dar ar trebui și alții să-și asume”, le transmite Roman moldovenilor din tricoul noii sale echipe.

Ca și în cazul finului Vali Costache, George Țucudean are un rol în convingerea lui Alin Roman să revină la Arad, din postura de cumnat al acestuia. „Având în vedere că aici am o parte din familie, mă simt ca acasă. Sper ca a doua venire la Arad să fie de lungă durată și cu mult mai multe obiective atinse. Mi-am dorit din prima să vin la UTA, de când m-au sunat am fost cu gândul aici. Și asta chiar dacă am avut și alte oferte, asta a fost prima variantă pentru mine. Așadar, mă bucur că am reușit să ajungem la un anumitor comun și să vin aici”, a mai recunoscut mijlocașul ofensiv al lui Adi Mihalcea.

În urmă cu 9 ani, Alin Roman juca în „alb-roșu” pe „Motorul”, acum va debuta pe noul „Francisc Neuman”. Din postura al jucător al gazdelor, căci a mai jucat cu Iașiul de două ori pe noul stadion al Aradului. „Mă simt bine la Arad, e un stadion foarte frumos aici, a contat și asta, ca să fiu sincer. Chiar mi-am dorit să vin aici, să joc pe acest stadion, cu suporterii alături. Avem suporteri de play-off, sper să ne ridicăm și noi la nivelul lor, chiar dacă nu din sezonul ăsta. Dar, din sezonul viitor, aș vrea să ne ridicăm la nivelul lor”, a mai punctat Roman.

Fotbalistul a dat deja de înțeles că se așteaptă la un prim sezon complicat la revenirea sa la UTA, adică nu a dorit să vorbească despre play-off. În schimb, și-a setat un obiectiv personal important, în cifre. „Eu știu că o să mai vină jucători, iar aici sunt și jucători tineri care chiar au calitate. Încă nu sunt copți, ca să zic așa, dar pot crește cu noi. Prind un cantonament acum de Slovenia, e bine, o să crească cu noi. Obiectivul încă nu-l știu, dar oricare ar fi el, sper să-l îndeplinim. Eu sper să depășesc 12-13 realizări personale, între assisturi și goluri, așa cum am făcut-o și în precedentele sezoane, la Iași, în ultimele trei sezoane. Sper și aici să le ating, dacă nu, chiar să le depășesc”, mai afirmă Roman, care a vorbit și despre primul contact cu Adrian Mihalcea: „Primele impresii sunt bune, dar mi-a plăcut de el de dinainte, mi-a plăcut ce a făcut la Slobozia. E și el nou aici, sper să ne integrăm, ca să zic așa, cât mai repede și să ducem echipa acolo unde îi este locul”. 

Alin Roman este cotat la 600 de mii de euro și a semnat un contract pe o durată de doi ani cu „Bătrâna Doamnă” a fotbalului românesc.








Articole de la JOHNNYBET



4 comentarii

  1. Poate mai valoros și mai util ca mult așteptatul vârf.! Dacă dam pagina înapoi, cu ceva vreme, îl,, aranjasem ” la un 11 de jucători pierduți pe parcurs de UTA. Mai lipsea recentul Mitrovici. Un fenomen general Încerci jucători, ei se afla în stagii diferite și se,, coc” pe la alții. Mare intuiție trebuie sa ai sa vezi o creștere calitativa în 2,3 ani. La Roman, afara de talent, plus un șut de la distanta remarcabil, prevalează bucuria de a juca. Poate fi cheia smalțului calitativ, dureros de așteptat la UTA. E căpitan înnăscut, norocul de a avea antrenor în teren. La POLI a demonstrat și glasul lui a fost acoperit, ca și pe la UTA, de o groaza de străini cu veleități de indispensabili. O corecție de perspectiva se cere la cine îl va seconda în teren Rareș POP, spre OTELUL. Și aici am spus ca Rapid va îndrepta foștii jucători spre alții. Sa ne obișnuim ca odată plecați din cuib, puii de vultur nu vor reveni. E vremea lui Tzaroi.!!

    11
    1
  2. Poate mai valoros și mai util, decât vârful mult așteptat. La o postare mai veche îl,, aranjasem” la un 11 de jucători pierduți în timp. Ulterior un Mitrovic. Jucător cu prestanta de conducător și speram la o recuperare târzie dar eficienta. La Iași îngropat și el ca Fabri, ba de colegi ba de lipsa de bani. Poate fi cheia unui salt dureros de așteptat. E antrenorul în teren Rareș POP, spre OTELUL. Tot aici am spus ca Rapid nu va mai repeta împrumuturi către UTA. Aradul cu toate nereușitele continua sa fie adversarii Bucureștiului. Apoi sa ne obișnuim cu gândul și fapta, ca puii de vultur care oara din cuib, nu se mai întorc. E timpul lui Tzaroi.!!

    8
    1
  3. Farmecul transferurilor e unic, irepetabil și considerat pe buna dreptate salvator. Văzând ce se întâmplă, cu unele retușuri de impresie, parca și astea sunt dirijate. Culmea pe o piață libera de opțiuni. Cutare sa nu ajungă la cutare care ne poate crea probleme. O fi doar o idee. Cert e ca sunt puse al dracu ‘ în practica.! Cineva, nu știu cine, le aranjează. Le aranjează sa nu treci de locul 7,8. Bineînțeles că poți să le dai peste nas. Problema e cât te costa provocarea.

    12
    1
  4. Poate fi si asta o parte pozitiva al aspectului unei familii largite in cadrul echipei…Depinde cum este gestionat,ca sa fie integrati si restul in aceasta strategie pe care eu o consider benefica…
    George Tucudean devine placa turnanta,daca nu direct(inca),macar indirect…:-)))

    5
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button