Sântana și-a luat avânt după prima manșă a barajului cu Bogodințul, dar promovarea în Liga 3-a trece și pe la Lupac: „Să intrăm pe teren ca la 0-0!”

Unirea Sântana este la un meci de un sezon perfect. Formația pregătită de Adrian Abrudean a realizat eventul în fotbalul județean și și-a adjudecat cu 3-0 manșa întâi a barajului de promovare în Liga a 3-a, în fața cărășenilor de la Nera Bogodinț. Partida din urmă cu 5 zile a fost închisă în prima repriză, după care „roș-negrii” și-au valorificat plusul de pregătire fizică, dar și valoare colectivă și individuală și nu ar trebui să aibă probleme la returul de la Lupac, de duminică, de la ora 17,30.
Impresia meciului de la Sântana a fost că „roș-negrii” și-au respectat prea mult adversarul. Dar, până la urmă, e un lucru natural din moment ce cifrele Nerei erau respectabile: victorii pe linie (29) și o medie de 5 goluri marcate pe meci. Doar că pe sinteticul orașului din județul Arad, Bogodințul nu a avut nici măcar un șut pe spațiul porții lui Grecu. Pe finalul primei reprize, golgheterul Neagu a încercat să înscrie, dar mingea trimisă de el s-a dus mult peste poartă. Și asta a fost tot. Băieții lui Sorin Gheju au mizat totul pe blocul defensiv, ce a cedat după eroarea personală a lui Găman. Și, din minutul 73 încolo, Vasinc, D. Covaci și Brândușe au concretizat superioritatea clară a gazdelor.

Puia: „Ne-am bucurat pentru victorie, dar de luni am coborît cu picioarele pe pământ”
Oaspeții au acuzat maniera de arbitraj, legându-se mai ales de faptul că jucătorii care au primit îngrijiri medicale pe margine au fost lăsați să reintre cu greu pe teren de către „centralul” Dragoș Lunca. Iar golul doi chiar a fost luat în inferioritate numerică de cărășeni, cu Jinga care cerea cu disperare să revină în luptă. „Respectăm părerile adversarilor, dar nu nu credem că arbitrajul a influențat în vreun fel rezultatul final. Poate că nu am oferit un joc prea frumos în prima repriză numeroșilor spectatorilor care au venit să ne vadă, doar că antrenorul și băieții au avut un plan de meci ce le-a ieșit. S-a marșat pe faptul că Sântana e echipa mai bine pregătită fizică. Ei, din câte din știm, au făcut doar două antrenamente pe săptămână tot sezonul și asta s-a văzut până la final. Cei de la Nera au căzut, iar noi am știut să profităm și să luăm un avantaj bun în vederea partidei retur. Ne-am bucurat pentru victorie după meci, dar de luni am coborît cu picioarele pe pământ și am început să pregătim meciul de duminică”, afirmă Cătălin Puia, managerul Unirii Sântana.

„Continuăm să ne respectăm adversarul, cu atât mai mult cu cât nu mai au nimic de pierdut”
Singura notă negativă a manșei tur a barajului dintre campioanele județelor Arad și Caraș-Severin a fost accidentarea lui Dumitru Copil. Acesta s-a ales cu o ruptută a ligamentelor colaterale și evident va absenta duminică, ca și Bogdan Burlă, de altfel. „Uniriștii” nu lasă nimic la voia întâmplării, se vor deplasa de sâmbătă în Banat, se vor antrena la Clocotici, se vor caza la Reșița, iar duminică vor parcurge cei 15 kilometri până la Lupac. „Am participat la antrenamentul de luni al băieților și mi s-a părut că euforia a trecut. A avut grijă și antrenorul să le țină un discurs cât se poate de serios băieților, să le bage în cap faptul că nu e încă nimic gata. Am câștigat o bătălie, dar nu și războiul. Trebuie să intrăm pe teren ca și cum scorul general e 0-0 și să ne dorim să câștigăm și la Lupac. E clar că va fi un alt meci decât cel de la Sântana, în primul rând datorită terenului, care e mai mic și, din câte am înțeles, nici iarba nu e prea verde în această perioadă. Dar, trebuie să ne descurcăm în orice condiții, să ne respectăm adversarul și acum, căci continuă să fie periculos cu atât mai mult cu cât nu mai are ce pierde. Probabil, ne vor ataca din start, pentru a încerca să ne dea gol repede, sper să profităm, însă, de spațiile pe care le vor lăsa de această dată. Avem unul dintre cei mai buni antrenori din zonă și va știi exact cum să pregătească meciul, noi, ca și conducere suntem datori să creăm toate condițiile și pentru acest ultim meci al sezonului, la finalul căruia sperăm să culegem roadele muncii noastre de tot anul. Am înțeles că vor veni și suporteri de-ai noștri la meci, sperăm să le oferim bucuria promovării Unirii Sântana, pentru prima oară în istorie, în Liga 3-a”, a adăugat Puia.
Cel mai probabil, Adrian Abrudean va confirma „11”-le ce a început meciul tur cu Nera, din care dispare – bineînțeles – Copil și apare Covaci, marcator al unuia dintre golurile ce au decis scorul de neprezentare. Așadar: Grecu – Lazăr, Sabău, Nistor, Vlad – Clej, A. Iuga, Susan, Covaci – Vasinc, C. Rus.


Fara suparare cum zicea si amicul meu dupa meciul de duminica, echipa din Caras daca ar promova au nevoie de cel putin 15 jucatori daca nu 18. Din lotul actual nu vad cine ar face fata la liga 3 . Ma refer ca sa ai si rezultate cat de cat nu sa fi ciuca batailor sa retrogradezi si sa astepti invitatia frf anul urmator. La fel si Santana are nevoie de vreo 8 jucatori noi mai ales ca ei merg si in cupa Romaniei. Ca si de acolo se fac niste bani