Eduard Gafencu „atentează” la titlul național la box, profesorul Gabriel Sala are proiectul potrivit pentru „The Blitz” și numai – Victoria Felnac!

Aradul ar putea avea, pentru prima dată în istoria aproape 100 de ani de box, un campion național la seniori. Eduard Gafencu, unul dintre cei mai titrați luptători de kickbox ai României, își propune o nouă provocare: participarea la Campionatele Naționale de box, din luna noiembrie. Planul lui „The Blitz” este, așadar, limpede și pentru asta a ales să colaboreze cu antrenorul Gabriel Sala
Cei doi vor să construiască, pas cu pas, un drum care pornește dintr-un loc neașteptat: comuna Felnac. Acolo, Sala își propune să deschidă Box Club Victoria Felnac, prin care să fie susținută atât pregătirea lui Gafencu, cât și formarea unei noi generații de pugiliști. Proiectul are nevoie însă de sprijinul administrației locale, în frunte cu primarul Ioan Malița.

Eduard Gafencu: „Boxul nu e doar o provocare sportivă pentru mine, e o misiune”
Așadar, Gafencu va încerca să devină primul pugilist campion național de seniori din istoria Aradului. „Am făcut performanță în kickbox, am concurat la nivel european și mondial, dar simt că mai am ceva de spus în sportul românesc. Boxul m-a atras dintodeauna, am meciuri la profesioniști, însă vrea să particip la Campionatele Naționale, unde evident că țintesc titlul de campion. Mi-ar place să îndeplinesc acest obiectiv alături de Gabriel Sala, cu care sunt prieten demult. Cred că împreună putem face ceva unic”, declară Gafencu. „E mai mult decât o ambiție personală. Vreau să fiu exemplu pentru copiii din județ. Vreau ca generația viitoare să aibă un drum clar, o sală unde să se antreneze și modele pe care să le urmeze. Dacă acest club din Felnac prinde contur, va fi mai mult decât un loc de pregătire – va fi o șansă”, a adăugat luptătorul.

Gabriel Sala: „Victoria Felnac poate deveni un simbol pentru renașterea boxului arădean”
Gabriel Sala vede în colaborarea cu Gafencu și în înființarea unui club la Felnac o ocazie istorică. „Eduard are tot ce îi trebuie, mentalitate de învingător, forță, experiență în sporturile de contact. Cu mine sau fără mine, cred că poate să-și atingă obiectivul. Noi nu vorbim doar despre un sportiv de top, ci despre crearea unei structuri sportive locale care să formeze campioni. Deschiderea unei secții de box la Felnac, sub egida Box Club Victoria Felnac, ar fi cea mai potrivită soluție. Comuna are tradiție sportivă, are infrastructură, are oameni dedicați. Cu puțin sprijin instituțional, putem face acest club funcțional într-un timp relativ scurt”, consideră profesorul Gabriel Sala, care până acum și-a pregătit sportivii la sala de sport a Liceului Tehnologic de Construcții și Protecția Mediului și i-a angrenat în competiții sub stindardul Basti Club Salonta.
Implicarea autorităților felnăcane – cheia pentru un proiect durabil
Pentru ca visul să devină realitate, sprijinul autorităților locale felnăcane este esențial în concretizarea proiectului. Sprijinul administrației ar putea însemna punerea la dispoziție a unei săli, susținerea logistică a activităților și promovarea inițiativei în comunitate. „Un astfel de club nu este doar pentru sportivii de performanță. El creează un cadru pentru educație, disciplină și dezvoltare personală. Pentru un copil din mediul rural, contactul cu sportul organizat poate însemna șansa la o viață mai bună. Autoritățile locale au aici o misiune importantă. E momentul ca sportul arădean să treacă la următorul nivel – iar acest proiect ar putea fi exact scânteia de care avem nevoie”, mai consideră Gabi Sala.

