UTA Arad

UTA începe abrupt cel de-al șaselea sezon consecutiv în SuperLigă, la Arad vine U. Craiova! Mihalcea: „Nu e o finală, egalul e un rezultat pozitiv”




După două sezoane și o lună cu Mircea Rednic pe bancă, încheiate cu salvarea de la retrogradare, un loc 7 (cel mai bun din ultimii 50 de ani ai clubului de pe Mureș) și o poziție a 10-a, UTA pornește în cel de-al șaselea său consecutiv în elită cu Adrian Mihalcea pe banca tehnică. Startul e abrupt, cu un meci pe teren propriu, cu Universitatea Craiova, formație ce are și în noua stagiune pretenții la titlu, iar investițiile de aproape 4 miliioane în transferuri susțin „teza”. Echipa gazdă e prinsă cam nepregrătită la debut, cu destule găuri la nivel de lot, dar și cu un decalaj d epregătire la unii jucători. Tocmai de aceea, noul „principal” al „roș-albilor” a recunoscut că s-ar mulțumi și cu o remiză la capătul partidei ce începe sâmbătă, de la ora 18,30, pe arena „Francisc Neuman”.

Adrian Mihalcea: „Nu mă ascund în spatele unei reconstrucții, aportul publicului va fi foarte important”

Așadar, se poate spune că Adi Mihalcea a rămas cu povara formării unui lot creat în jurul jucătorilor români, cu un buget salarial redus față de sezoanele trecute. Iar misiunea nu e deloc facilă, dimpotrivă. UTA începe campionatul fără atacanți de meserie. Jordan Gele (FCSB) și Hakim Abdallah (Dinamo) sunt curtați de o lună bună de arădeni, dar nici urmă de ei. Mai mult, există și o problemă cu Mevlan Zeka, golghererul ediției trecute din Kosovo, care nu s-a mai întors la echipă după cantonamentul din Slovenia. Apoi, juniorul Adrian Dragoș s-a accidentat, iar maghiarul Daniel Zsori mai are de ispășit o etapă de suspendarea după eliminarea din finalul sezonului trecut, cu Farul. Însă, Mihalcea nu dorește să facă pe victima și va încerca să scoată maximum din primul meci al sezonului, iar asta ar însemna inclusiv un rezultat de egalitate. Iar tehnicianul de 49 de ani se bazează și pe suportul clubului arădean la revenirea sa la Arad după 8 ani. „Nu mă ascund în spatele unei reconstrucții. Ne garanta cineva că, în cazul în care aveam lotul format, vom câștiga cu Craiova? Jucăm împotriva unei echipe bune, dacă nu reușim să câștigăm trebuie să muncim în continuare și să facem lucrurile să meargă din ce în ce mai bine. Nu e o finală, nu se termină campionatul, nici dacă batem sau pierdem sâmbătă. Dar, mi-ar plăcea enorm să începem cu un rezultat pozitiv, fie că acela e victorie sau un rezultat de egalitate. Iar aportul publicului va fi foarte important, chiar mult peste dorința jucătorilor. Și asta și pentru că sunt fotbaliști noi, care – poate – nu au fost obișnuiți cu o astfel de atmosferă. Și vă spun lucrul acesta din proprie experiență. Mi-ar plăcea să văd că publicul va împinge echipa de la spate, iar jucătorii să simtă că sunt la un club iubit”, a mai explicat „principalul” arădenilor.

Alex Mitriță, marea pierdere a Universității: „Oferea foarte mult echipei, Rădoi joacă puțin diferit fără el!”

Universitatea Craiova a făcut 11 transferuri în această vară, cheltuind bani serioși. Pe de altă parte, Mirel Rădoi a pierdut și câțiva jucători importanți, iar numele lui Alexandru Mitriță e în capul listei. De altfel, Adrian Mihalcea a bătut monedă pe plecarea „decarului” din Bănie și consideră că omologul său a și schimbat sistemul de joc din această cauză. „Mitriță oferea extrem de mult echipei. Și în vestiar, dar și pe teren. Pentru mine a fost jucătorul campionatului, nu știu dacă a și fost desemnat oficial. Iar plecarea sa a lăsat urme, e greu, aproape imposibil, să mai găsești un jucător ca Mitriță. Și mai forma și acel cuplu în stânga cu Bancu, creau foarte multe probleme împreună. Iar plecarea lui Mitriță este unul dintre motivele pentru care Mirel dorește să schimbe și sistemul. Vrea să joace un pic diferit față de ceea ce a jucat anul trecut, dar revenind la un sistem pe care l-a folosit la precedentul mandat de la Craiova. Dar, problema aceasta cu integrarea jucătorilor noi cred că va exista și la ei, cum și la celelalte echipe. Știm că le-a plecat o serie de jucători, dar în același timp a avut o campanie bogată în transferuri, interesantă și cu un plus valoare, inclusiv la jucătorii under. Și-au și anunțat candidatura la titlu, dar vin și ei după o perioadă de pregătire foarte scurtă. Iar angrenarea în sistemul de joc, plus colaborarea cu ceilalți coechipieri poate fi un pic mai anevoioasă. Mai au și meciurile din cupele europene care vor veni, de săptămânile viitoare. Alte deplasări, alte probleme. Și mă gândesc că s-au gândit la tot contextul, nu numai la meciul nostru. De asta zic, începutul ăsta e așa, sub semnul întrebării. Poate doar câteva echipe care s-au axat aproape în totalitate pe același lot nu vor avea de suferit. Dar celelalte, da”, a concluzionat Mihalcea.

Rădoi: „Cu UTA e important, dar prioritară e Europa. Aș fi preferat să nu încep împotriva lui Mihalcea”

Ca și în sezoanele trecute, Universitatea Craiova a venit cu un charter la Arad. La rândul lor, oltenii au câteva absențe în lot, cu mențiunea că Mirel Rădoi are posturile aproape dublate cu jucători apropiați ca valoare. Portarul Popescu și „închizătorul” Screciu sunt accidentați, Cicâldău și Paradela nu sunt complet refăcuți, iar Mora este încă în vacanță după ce a avut treabă cu naționala costaricană. Cu 11 transferuri estivale la activ, Mirel Rădoi susține că nu-i convine deloc adversarul prin prisma omologului său. „Așteptăm cu nerăbdare debutul, chiar dacă a fost o perioadă scurtă de pregătire. Aș fi preferat să începem acest campionat contra unui alt adversar și asta pentru că îl știu foarte bine pe Mihalcea, dar și el pe mine după atâțea ani la Federație. Așadar, nu avem secrete, nu putem profita, cum o facem la alte partide. Ca și mine, Adi e tipul de antrenor care vrea să afle cât mai multe despre adversar, despre jucător, merge până la detalii tactice, așa că, dacă aveam posibilitatea să aleg aș fi ales pe altcineva. Așadar, va fi o partidă interesantă, nici o echipă nu se poate aștepta la prospețime în primele etape. Vom suferi majoritatea echipelor din punct de vedere fizic și tactic, s-au schimbat jucători, perioada de pregătire nu a fost cum ne-am fi dorit fiecare antrenor. Toți am fi avut nevoie de mai multe zile, de anumiți jucători”, a afirmat Mirel Rădoi la conferința de presă ce precede duelul de pe arena „Francisc Neuman”.

Întrebat dacă le promite fanilor că Universitatea Craiova va lupta pentru titlu în acest sezon, Rădoi a spus: „Tot ceea ce vom face, adică tot ce ține de noi este să ne dprim să câștigăm fiecare meci. Dar, se poate întâmpla ca noi să avem o înfrângere sau un egal, o altă echipă să le câștige pe toate și ieși pe locul 2. Așa că nu pot da speranțe false”. Și tot principalul oltenilor a recunoscut: „E important meciul cu UTA, dar parcursul nostru din Europa e prioritar în acest moment al sezonului”.  

Formații probabile:

UTA: Iliev – Iacob, Poulolo, Pospelov, Alomerovic – Ov. Popescu, Van Durmen – Țuțu, Al. Roman, Tzionis – Costache.

U. Craiova: Lung – Mogoş, Stevanovic, Romanchuk – Rădulescu, Mekvabishvili, Băluţă, Băsceanu, Bancu – Baiaram, Markovic.

Arbitri: Marian Barbu (Făgăraș – Brașov) – George Neacșu (Câmpulung Muscel – Argeș), Stelian Slabu (Brașov). Rezervă: Iulian Călin (Pitești).

Camera VAR: Andrei Chivulete și Vasile Marinescu (ambii din București)

Delegat FRF: Nicoale Grigorescu (Timișoara),

Delegat LPF: Daniel Kassai (București).








Articole de la JOHNNYBET



2 comentarii

  1. nici oltenii nu sunt de speriat ,au si ei ca si noi multe incertitudini..diferenta e la banca de rezerva unde ei au mult mai multe solutii..sa speram ca incepem cu dreptul si -i batem!

    10
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button