Rădoi: „Am căzut puțin fizic, după aceea emoțional și mental, nu am crezut că UTA are capacitatea de a marca trei goluri”

Universitatea Craiova a defilat la Arad timp de o repriză, pe care a terminat-o la două goluri avans. Oltenii au marcat și golul 3 în startul mitanului secund, după care au jucat economicos și au fost taxați. UTA a egalat pe un final de poveste pentru ea și unul de coșmar pentru craioveni, care priveau în gol după ultimul fluier al lui Marian Barbu.
Rădoi: „Ne-a rămas gustul amar în această seară, poate și eu am fost neinspirat la schimbări”
În schimb, Mirel Rădoi nu părea foarte afectat la conferința de presă de după meci și a declarat că vrea să repornească de la primele 60 de minute bune de pe arena „Francisc Neuman”. „O partidă în care timp de 60 de minute am controlat jocul tactic și pozițional și de aici și scorul ce era pe tabelă. Apoi, ne-a rămas gustul amar în această seară, pentru că puteam și să pierdem la ultima fază, după ce am avut 3 – 0. Dar momentele bune au fost mai multe, timp de 60 de minute, în schimb avem de îmbunătățit ultimele 30 de minute. Cred că s-a întâmplat puțin din toate pe final. Am căzut puțin fizic, am avut în această perioadă scurtă de antrenamente – ca toată lumea – cinci grupe de pregătire. Pe vârste, pe jucători, dintre cei care au jucat mai puțin, care au fost la echipele naționale sau pe cei care au venit mai târziu și a trebuit cumva să îi integrăm pe toți. Am căzut puțin fizic, după aceea emoțional și mental. Nu am crezut că UTA are capacitatea de a marca trei goluri și de asta nu am putut reacționa nici la 3-1, nici la 3 – 2, indiferent de ceea ce am strigat de pe margine. Poate și eu am fost neinspirat la schimbări, dar nu avem ce face în acest moment, decât să ne mulțumim cu ce am făcut în această seară. Nimeni nu retrograda sau câștiga campionatul după acest meci. Având un obiectiv mai măreț decât UTA, pare un semieșec pentru noi, dar, din punctul meu de vedere, am 60 de minute bune, trebuie să le rezolv pe cele 30, plus prelungirile”, a declarat antrenorul Craiovei după „thrillerul” de la Arad.
„Să iei gol dintr-o centrare în contextul în care ai medie de înălțime de 1.91-1.92 pe zonă centrală…”
Întrebat dacă cele 10 minute de întrerupere dintre golurile doi și trei ale UTA-ei nu ar fi trebuit să-l ajute, pentru a calma jucătorii și a le transmite exact ce mai au de făcut până la ultimul fluier, Rădoi a spus: „Se pare că nu ne-au ajutat pe noi acele minute, ci pe cei de la UTA. Sunt lucruri pe care le-am văzut, vom încerca să le rezolvăm, sunt anumite lucruri care la o echipă experimentată sunt nepermise. Să iei gol dintr-o centrare în contextul în care ai medie de înălțime de 1.91-1.92 pe zonă centrală…Dar sunt problemele noastre și nu avem ce face, nu putem să negăm sau să evităm realitatea. Trebuie să le rezolvăm cât mai repede, pentru că mai avem o etapă cu FC Argeș și după aceea partida tur cu Sarajevo”.
Andrei Ivan a marcat un gol dintr-o poziție destul de grea, dar e și autorul uneia dintre ratările campionatului. „Depinde cum vedeți dumneavoastră lucrurile, eu rămân de la Andrei Ivan cu golul și celelalte lucruri bune. Dacă analizez doar lucrurile negative, acelea sunt mai puține și pe acelea trebuie să le corectez”, a explicat Rădoi.
„Când prinzi echipe cu asemenea probleme, cred că trebuie să termini meciul mai devreme, să faci 4 sau 5-0”
Făcând toate înlocuirile, cinci la număr, Craiova nu ar fi trebuit să cadă fizic în fața unei echipe UTA, care a avut și ea un deficit de pregătire și probleme legate de o pregătire neuniformă la jucătorii săi. „Unii nu au mai jucat de trei luni un meci oficial. Pregătirea nu a fost ușoară, mai jucăm și pe aceste călduri, dar am știut ce facem, pentru că altfel nu avem cum să reușim. Avem o medie de vârstă scăzută la nivel de ani, cumva trebuia să ne asumăm aceste riscuri pe perioada de pregătire. Și anume că vom încărca jucătorii și primele trei patru partide nu vor avea prospețime. Dar, așa cum am fost timp 60 de minute, când prinzi astfel de echipe, cu asemenea probleme, cred că trebuie să termini meciul mai devreme, să faci 4 sau 5 – 0, dacă ai posibilitatea. După aceea, ei au schimbat sistemul, au jucat om la om și nu am fost destul de abili să verticalizăm, să ținem de minge, iar atacanții să atace spațiile. Erau 40 de metri liberi de teren, sunt lucruri pe care trebuie să le învățăm pentru viitor”, a mai afirmat antrenorul oltenilor, care, pe de altă parte, nu a dorit să numească problemele UTA-ei, la care s-a referit mai sus: „Eu am reușit să văd din meciurile amicale, dar și ce s-a întâmplat și astăzi și ar fi o lipsă de respect. În plus, aș face munca ușoară pentru ceilalți adversari și nu aș vrea să fac asta. Dar, înainte de toate nu aș vrea să vorbesc mai multe din respect pentru Adi, pentru UTA, fiecare trebuie să ne facem meseria”.
„Nu avea sens acea alunecare acolo”
UTA a revenit în joc, cu golul de 1-3, marcat după un penalty, despre care a vorbit și Mirel Rădoi: „Nici nu am văzut reluările, dacă arbitrii au văzut live, iar penalty-ul a rămas și după reluări, înseamnă că decizia a fost corectă. Nu avea sens acea alunecare acolo. Nu blochezi mingea care era departe, după aceea riști să faci penalty sau să ai contact. Dacă s-a dat, înseamnă că a fost”.
Peste o săptămână, U. Craiova are meci pe „Ion Oblemenco” cu nou promovata FC Argeș.
FOTO: Universitatea Craiova (facebook)

