UTA Arad

Hakim Abdallah a devenit oficial atacantul echipei UTA la o zi după despărțirea de Dinamo!





Clubul UTA a operat cel de-al 8-lea transfer al verii, dar Hakim Djamel Abdallah putea fi foarte bine primul fotbalisti care întărește lotul lui Adrian Mihalcea. Conducerea arădenilor avea o înțelegere verbală cu puternicul atacant de 27 de ani de la începutul lunii iunie, însă mutarea s-a făcut doar acum după ce internaționalul din Madagascar s-a despărțit în condiții avantajoase de Dinamo.

Ieri, „câinii roșii” au anunțat „divorțul” de Abdallah, care evoluase exact două sezoane, plus 22 de minute pe finalul partidei cu Csikszereda, din weekendul precedent, aseară fotbalistul ajunsese deja la Arad, iar în această dimineață a semnat contractul cu „Bătrâna Doamnă”. În ultimele zile, pe fir a intrat și Universitatea Cluj, dar malgașul și-a ținut cuvântul dat celor de la UTA, care, după cum au spus, l-au așteptat aproape două luni să-și rezolve situația la fostul club.

De câteva minute a venit și anunțul grupării de pe Mureș:

”UTA îşi întărește ofensiva cu un nou nume! Clubul nostru a ajuns, în această dimineață, la un acord până în 2027 cu Hakim Abdallah.

Are 27 de ani, e născut în Saint-Leu, Réunion și are 14 selecții la naționala Madagascarului. El a fost selecționat inclusiv la Naționalele Under-19 și Under-16 ale Franței.

650 de mii de euro este cota de piață a lui Hakim Abdallah, potrivit transfermarkt.com, iar în ultimele două sezoane a evoluat în România, pentru Dinamo (9 goluri și 6 pase decisive). De-a lungul carierei, noul jucător al UTA-ei a mai evoluat în campionatele din Franța, Spania, Luxemburg și Belgia.

Bun venit la Arad, Hakim!”

Dacă junioratul și l-a petrecut la formații precum Stade Brest (Franța), Stoke City (Anglia), US Avranches (Franța) și Ejido (Spania), ca și senior Abdallah a evoluat la Nantes B (Franța), Swift Hesperange (Olanda), K Lierse SK șo Royal Excelsior (ambele Belgia). La UTA, malgașul va îmbrăca tricoul cu numărul 11 și e considerat de Adi Mihalcea atacant de careu, deși la Dinamo a mai evoluat și în bandă, în special în cea dreaptă.










Articole de la JOHNNYBET



3 comentarii

  1. Bun.Masiv,pregatire la zi,istoric de accidentari bun….acum daca ar marca si mai mult decat la Dinamo,nu ar strica.
    Bine ai venit si multa bafta in tricoul cu numarul 11…

    29
    0
  2. Abdullah, stăpânește un serai de atacanți.. Poate ar fi dorit altceva. UTA e altceva și el poate fi inelul care închide ftot ce dorește clubul Vine cu realizări minime dar cu un pogon de așteptări. Ne gândim la U Cluj ca la fosta Știința Cluj. Predecesorii nu sfătuiau sa zicem U, Știința fiind de sorginte ruseasca. La ei Mihai Adam, Ivansuc, Remus Câmpeanu, dar și la noi Țîrlea, Florut, Sandu Donciu, Ioan Leac , O tempora, o mores Sau lucruri in timpuri apuse.!! 2

    12
    5

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button