Derby arădean în primul tur al Cupei României, Pecica se deplasează în județul Timiș!

Câștigătoare a fazei județene a Cupei Româniai, Unirea Sântana nu a pus deloc preț pe faza regională, în condițiile în care jucătorii care tocmai promovaseră în Liga 3-a și-au programat vacanțele înainte de reluarea pregătirii estivale. Contând pe o formație foarte tânără, „roș-negrii” nu au făcut nici un punct în grupa cu CS Sânandrei Carani și ACS CFR Turnu Severin 1943. Până la urmă, timișenii de la Carani au câștigat grupa, dar și finala zonală cu Geoagiu și au aflat că vor juca cu CSC Ghiroda și Giarmata Vii în primul tur al fazei naționale.
Așadar, în competiție au intrat doar trei formații arădene, cele care au evoluat în ediția precedentă a Ligii a 3-a. Cea mai bine clasată dintre acestea, Progresul Pecica va juca în deplasare în runda inagurală, la Periam, pe terenul formației retrogradate de pe ultimul loc din seria a 9-a și care va juca în Liga 4-a Timiș în noul sezon. Apoi, vom avea parte de un derby arădean, la Cermei, acolo unde Gloria Lunca Teuz o va găzdui pe Viitorul Arad. Deși retrogradați sportiv, „sămădăii” vor primi și ei loc în Liga 3-a, așa că vom avea parte de o primă „ciocnire” a stagiunii între divizionare terțe arădene, doar că în Cupă.
Partidele se vor juca miercuri, 30 iulie, de la ora 17,30, iar formațiile ce vor avansa vor juca în turul doi pe 6 august. Dar iată programul complet al turului I, cu mențiunea că ar putea fi echipe în țară care nu se vor prezenta pentru că au aruncat deja prosopul:
Miercuri, 30 Iulie 2025, ora 17.30
CSM Flacăra Moreni – ACS Urban Titu
AS FC Pucioasa – CSO Tricolorul Breaza
CS Timişul Şag – CSC Peciu Nou
CS Sânandrei Timiș – CSC Ghiroda şi Giarmata Vii
CS Avântul Periam – ACS Progresul Pecica
CS Gloria Lunca-Teuz Cermei – ACS Viitorul Arad
CS Lotus Băile Felix – ACSC Crişul Sântandrei
ACS Diosig Bihardiószeg – SCM Zalău
SC Olimpia MCMXXI Satu Mare – CSM Sighetu Marmaţiei
ACS Viitorul Livezile – FC Unirea Dej
ACS Vulturul 2020 Mintiu Gherlii – ACS Academia de Fotbal Viitorul Cluj
ACS CIL Blaj – CS Sănătatea Servicii Publice
CS Metalurgistul Cugir – CS Universitar din Alba Iulia
CSM Avântul Reghin – ACS Tg. Mureş 1898 – MSE 1898
CS Gheorgheni – VSK Gyergyó – ACS KSE Târgu Secuiesc
ACS Kids Tâmpa 2015 Braşov – ACS SR Municipal Braşov
CSM Săcele – ASC Olimpic Zărneşti
ACSM Codlea – ACS Mediaş 2022
CS Gilortul Târgu Cărbuneşti – CSM Jiul Petroşani
CS Vulturii Fărcăşeşti – ACSO Filiaşi
AS FC Păușești-Otăsău – ACS Viitorul Dăeşti
CSM Bucovina Rădăuţi – Gloria Ultra
ACS Şomuz Fălticeni – ACS FC Şoimii Gura Humorului
CSM Paşcani – ACS USV Iaşi
CSM Vaslui – CSM Bacău
AFC Viitorul Onești – CS Aerostar Bacău
CSM Adjud 1946 – CSM Focşani 2007
CSM Râmnicu Sărat – Gloria Buzău
ACS Voinţa Limpeziş – AFC 1919 Dacia Unirea Brăila
CS Victoria Cumpăna – CS Medgidia
CSM Feteşti – AS FC Agricola Borcea
CS Axiopolis Cernavodă – CS Gloria Băneasa
ACS Înainte Modelu – AFC Dunărea 2005 Călăraşi
ACS Progresul Fundulea – ACS Recolta Gheorghe Doja
ACS Axi Adunaţii Copăceni – SCM Dunărea 2020 Giurgiu
ACS FC Dinamo Bucureşti – AFC Progresul 1944 Spartac
Asociaţia Clubul Sportiv Sport Team – CSL Ştefăneştii de Jos
ACS L.P.S. H.D. Clinceni – CSM Alexandria
CS Sporting Roşiori 2008 – CSM Cetatea Turnu Măgurele
CSO Petrolul Potcoava – ACS Oltul Curtişoara
ACS Unirea Bascov – ACS Vediţa Coloneşti
ACS Aro Muscelul C-Lung Muscel – ACS Speed Academy
CS Păuleşti – CSO Plopeni