Sibienii se simt frustrați înainte de vizita la Arad, Măldărășanu anticipează un meci cu goluri: „Să dăm cu unul mai mult decât UTA!”

Ca și UTA, FC Hermannstadt a strâns două puncte în startul SuperLigii. Dacă Adrian Mihalcea e mulțumit după remizele cu U. Craiova și U. Cluj, Marius Măldărășanu consideră că echipa sa merita mai mult, chiar 6 puncte, fiindcă le-a condus pe FCSB și Metaloglobus. Cu campioana României, sibienii au primit golul de 1-1 în prelungiri, chiar la București, iar cu nou promovata a avut dublu avantaj la pauză, dar meciul s-a încheiat cu scorul de 2-2.
Așadar, antrenorul trupei de pe Cibin recunoaște că moralul în tabăra echipei sale nu este prea bun. „Suntem înaintea celei de a treia etape, venim după o săptămână grea, urâtă, peste care a trebuit să trecem. Nu ne-a picat ușor acel egal din etapa trecută, eram, poate, echipa cel mai aproape de a avea 6 puncte, uitându-ne în urmă puțin. Având două puncte în plus cu 2 minute înainte de finalul primei etape și 2-0 la pauza meciului din etapa a doua. E normal să te simți supărat, frustrat, dar, cum spunem mereu, ăsta e fotbalul și mergem mai departe. La victorii ne bucurăm foarte puțin, la înfrângeri sau în astfel de situații negative suferim mai mult”, afirmă Măldărășanu.
Întrebat ce nu a funcționat în remiza cu Metaloglobus și cum a fost posibil ca Hermannstadt să piardă două puncte după ce a avut 2-0 la pauză, tehnicianul sibiebilor a spus: „Am spus că a fost o problemă de atitudine normală, de mentalitate. În momentul în care te consideri învingător de dinainainte, fotbalul te pedepsește, dar nu e o gândire corectă a la long. În momentul în care vrei să îți atingi niște obiective mari, este clar că mentalitatea trebuie să fie una corectă, cu echipele mari să ai încredere, să joci, să câștigi și cu echipele mici să le respecti și, prin urmare, să te respecți pe tine. Asta e concluzia mea, am făcut analiza și am spus că a fost vorba de atitudine de mentalitate. Pe asta am marșat, în rest, antrenamentele au fost unele normale, s-au pregătit bine în ciuda căldurii. Până la urmă trebuie să ne adaptăm, pentru că meciul va fi la 18.30 . Vom vedea reacția băieților la meciul de mâine. Este clar, cum spunem mereu, trebuie să limităm greșelile pentru că s-a ajuns să fim egalați pe două mingi aruncate în careu. Etapa trecută trebuie să fie o lecție și poate e bine că a venit devreme, ca să ne trezim și să încercăm să gândim fiecare meci corect”.
Pentru Hermannstadt la rând vine UTA, echipă cu care nu a pierdut în stagiunea precedentă: 0-0, tur-retur în sezonul regular, plus un succes sec, 3-0, în play-out, la Sibiu. „Sper să avem reacție, jucăm contra UTA-ei, o echipă bună. Au mulți jucători schimbați, dar jucători buni de nivelul SuperLigii, plus o schimbare și la nivel de bancă. Pe Adi Mihalcea îl și felicit cu această ocazie pentru sezonul trecut, când a reușit ceva extraordinar, acea salvare a Unirii Slobozia. Ne întâlnim două echipe care în aceste două etape au și marcat goluri, au și primit, concluzia ar fi că va fi un meci cu goluri. Eu sper, dacă se va întâmpla asta, să marcăm un gol mai mult decât UTA. Trebuie să ne câștigăm duelurile unu la unu și atunci lucrurile vor fi probabil mult mai bine pentru noi pe fază defensivă, unde în continuare suferim, așa cum am suferit și sezonul trecut. Așadar, trebuie să avem o reacție bună la Arad. Mergem acolo încrezători și asta le-am și spus, să avem încredere și pe începutul de joc, căci de multe ori am început temători și vom vedea dacă vom reuși să aducem puncte”, a mai afirmat Măldărășanu.
Hermannstadt a început sezonul cu Tiago și Stoica în lot, dar ambii s-au transferat între timp în străinătate. Portughezul în Ungaria, la Ujpest, iar internaționalul român de tineret la Estrela Amadora, în Portugalia.


Stiu,banuiesc cum va juca Maldarasanu…Va forta primele 15-20 minute pe benzi,asa cum procedeaza,apoi schimba pe aparare pe doua linii si asteapta posibilitati de spatii libere sau contre pe eventuale spatii create,joaca mult diagonal si dese schimbari stanga-dreapta…Nu au nici o pierdere de jucatori,sa fim seriosi,oricum,chiar daca incisv,nu era o vedeta Ianis Stoica…Mai mult umflat de pilelele tatalui sau…La 22 ani,a schimbat enspe echipe…despre ce discutam?Se bucura si aia ca scapa de el….Ca si la o rabla…Te bucuri de doua ori…cand o cumperi si cand reusesti sa o vinzi…Daca Ianis Stoica valoreaza 1,5 milioane de Euro atunci cel mai necopt copil din Academia UTA,valoreaza dublu sau triplu…Patrunjel…