Fotbal judetean

Prim divizionarele județene – la ora meciurilor amicale: Pâncota – peste Vinga, Felnac și Șiria și-au demolat vecinii din Liga 5-a!


Cu aproape o lună înainte de primele meciuri pe puncte în noua stagiune a Ligii a IV-a Mavros, o parte dintre competitoare au avut programate amicale în acest weekend. Voința Macea și CS Beliu nu s-au reunit nici până la această oră, iar ultima e ca și retrasă din campionat. Dintre nou promovate, Înfrățirea Iratoșu rămâne să joace în Liga a 5-a, în timp ce Unirea Șeitin încă speră că poate urca în elită și chiar își vede de programul de amicale. Apoi, cei de la Sebiș, Vladimirescu și Pecica II au avut o sâmbătă liberă, în timp ce formațiile din Șimand și Bocsig au avut treabă în faza semifinală a Cupei Satelor.

În rest, am avut parte de următoarele dueluri:

Podgoria Pâncota – Athletico Vinga  3-1

Brad, I. Balaban, Engelhardt / Sevici

CS Socodor – UTA U17  1-6

Mucha / Ile 2, Barbu, Zvenca, Sandu, David (în probe)

Victoria Felnac – Mureșul Zădăreni  7-1

Sulea 3, Țugulescu, Leucuța, Răzvan (în probe), S. Măgulean / Roșuț

Frontiera Curtici – UTA U18 4-4

I. Pașcu, Țurcanu, Bortiș, Lazea / Corchiș 2, Tolcea, Neamț

Podgoria Ghioroc – Șiriana Șiria 2-7

Roșu, Savu / Cr. Moldovan 2, Chițu, G. Pop, Coraș, Băeșu 2

Unirea Șeitin – Victoria Nădlac 4-4

Apostol 3, Caba / Coriteac 3, Gh. Popovici

Joi: Șiriana Șiria – Șoimii Șimand 3-2

Chițu, Roza, I. Bogdan / Simion, Mandache








Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button