Fotbal judetean

Cadar explică de ce nu se mai acceptă cumulul de funcții în fotbalul județean, dar sunt și excepții: „Vă dau chiar exemplul meu!”





Conducerea Asociației Județene de Fotbal Arad a luat o decizie ce trezește destule nemulțumiri printre unii „oficiali” antrenori sau arbitri. Începând cu sezonul 2025-2026 nu se mai acceptă dubla „legitimare”, iar cei vizați sunt somați să comunice din timp ceea ce aleg. Sunt câțiva antrenori, în special la grupe de copii și juniori ce activează și în competițiile AJF și care mai joacă și la nivel amator și acum sunt nevoiți să opteze doar pentru un job. Dar, mai sunt și destule incompatibilități în cadrul arbitrilor sau chiar al observatorilor AJF, care – de asemenea – sunt puși în fața unor alegeri importante.

Cadar: „Noi chiar mergem către echipele de copii și juniori să ne dea jucătorii pentru cursul de arbitraj”

Decizia a fost luată în ședința de Comitet Executiv al AJF Arad din 20 martie și va fi pusă în executare, cu mici excepții sau derogări pentru arbitri foarte tineri care încă joacă și fotbal în campionatele de juniori. „Aici pot să vă dau chiar exemplul meu. Am jucat fotbal până la nivelul junioratului, dar m-am făcut arbitru mai repede. Deci vreo doi ani și ceva, aproape trei ani am suprapus activitatea de arbitru cu cea de fotbalist-junior la Telecom. Cred că până la urmă, ca să avem arbitrii cât mai buni, trebuie să căutăm mult printre fotbaliști. Până la urmă, jucând fotbal, cei care se orientează apoi spre arbitraj vor greși mai puțin și cred că aici cumva lucrurile au fost duse la extrem. Sunt câteva excepții și până la urmă sunt normale să fie așa. Vorbim despre copii care au 15-16 ani, joacă la juniorii unui club. Dau ca exemplu Clubul Sportiv Școlar, dar pot fi și altele, care au doar activitate de copii și juniori, iar în acest caz noi nu le putem spune tinerilor: <<Joacă fotbal ca să fii bun arbitru, dar nu poți să arbitrezi că joci fotbal!>>. Deci cumva nu e o chestie logică și atunci cei care joacă fotbal la Fortuna sau alte cluburi cu activitate de copii și juniori, chiar și la Viitorul, care este are echipă doar în Liga 3-a, vor putea continua să arbitreze în competițiile AJF. Nu mai vorbesc despre UTA, care e în SuperLigă. Și atunci, dacă un fotbalist joacă la Under 15, poate să-și vadă și de cariera de arbitru, că nu are legătură cu întrecerea de juniori A1, de exemplu, cu Liga 6-a, Liga 5-a sau Liga 4-a. Noi chiar mergem către echipele de copii și juniori să ne dea jucătorii pentru cursul de arbitraj. E în beneficiul lor că știu regulamentul și nu mai primesc sancțiuni în timpul meciului, dar și în beneficiul nostru că – poate – într-un an, doi, dacă fotbalistul tânăr nu mai continuă activitatea de fotbalist ar putea avea o carieră frumoasă ca arbitru. Noi avem un proces verbal cu excepțiile, lucrurile sunt discutate în Comitetul Executiv din 20 martie, doar că în enunțul deciziei nu am pus și aceste excepții. O să mai dezvoltăm subiectul și la întâlnirile pe care le vom avea cu echipele înainte de startul noului sezon fotbalistic”, a spus Răzvan Cadar, președintele AJF Arad.

Există și o hotărâre a Federației dată de mulți ani în legătură cu cumulul de funcții”

În schimb, în cazurile celorlalți arbitri, antrenori sau conducători de cluburi din județ, nu vor exista derogări. O spune răspicat conducătorul fotbalului județean arădean, care susține că s-a mai închis ochii în anii precedenți pe fondul crizei de „cadre” după pandemia de COVID. „În ședința Comitetului Executiv din 20 martie am pus în discuție unele probleme apărute pe parcursul campionatului trecut în ceea ce înseamnă prestația unor antrenori, jucători, arbitri și chiar conducători care cumulează funcțiile și am identificat câteva spețe. Am avut de-a face cu un antrenor suspendat la un club, dar jucător la alt club, cu dorința de a intra pe teren în weekend. Cei în cauză, dar nici conducătorii cluburilor nu au înțeles că noi am suspendat persoana, cu nume, prenume, CNP, nu antrenorul sau jucătorul respectiv. Nu putem face abstracție de faptul că astăzi sunt jucător, mâine antrenor sau poimâine președinte și-mi ispășesc suspendarea unde vreau eu. Până la urmă, atitudinea din teren, comportamentul sau fapta pe care o pedepsim e a persoanei respective. Și atunci am zis, ca să nu mai avem discuții și interpretări inutile să nu mai acceptăm comasarea funcțiilor în fotbalul județean. Apoi, dacă un jucător este și arbitru, e greu să poată fii imparțial. Am avut situații în care unii arbitri se transformau de pe o zi pe alta în fotbaliști și erau fluierați de colegii lor din brigada de ieri. Nu este nici corect și nici fair-play pentru ceilalți jucători, care nu practică și activitatea de arbitru. Nu mai vorbesc de faptul că aveam oameni care aveau trei sau patru funcții la cluburi diferite. Inițial, am acceptat lucrurile acestea pentru că am trecut într-o perioadă grea după pandemie, în care mulți arbitri s-au retras din activitatea fotbalistică, fie că vorbim despre jucători, antrenori sau arbitri, dar acum lucrurile trebuie cumva așezate. Lumea s-a agitat de abia acum, dar decizia e dată din 20 martie. Ea este trecută pe site în mod succint, dar noi avem procesul verbal al ședinței, unde sunt toate detaliile discuțiilor pro și contra pentru această decizie. Până la urmă, cred că e un lucru benefic pentru fotbal, deși, la început, orice schimbare vine cumva cu neîncredere. Sigur există și o hotărâre a Federației dată de mulți ani în legătură cu cumulul de funcții. Și trebuie să se știe bine, nu vorbim aici despre persoanele care activează doar la un club. Acolo poți să fii antrenor, jucător, președinte, poți să pregătești grupele de copii și juniori, nimeni nu are pretenția ca un club să angajeze mai multe persoane dacă una singură se poate ocupa de toate. În schimb, nu mai acceptăm cumulul de funcții la cluburi diferite. Acum, sigur, vor fi câteva persoane supărate, dar trebuie să conștientizeze că, de fapt, măsurile astea sunt în beneficiul fotbalului și în beneficiul echipelor. Pentru că nu toate formațiile au arbitri în componență și nu toți arbitri joacă fotbal. Așadar, vor fi câteva persoane care vor trebui să se hotărască în ce direcție o iau”, a mai explicat Cadar.

Legat de unii arbitri care ar avea și alte angajamente în fotbalul județean avem informații că ar putea alege să fluiere în județele limitrofe, Bihor sau Timiș. Cert este că până încep testele fizice, cei vizați de decizia CEX din luna martie trebuie să aleagă o cale sau alta.










Articole de la JOHNNYBET



Un comentariu

  1. Ar trebui sa nu comentez dar….Poate ca nu am inteles eu bine…Dai derogare si cursuri de arbitraj la niste copii,legitimati…Nu ii poti plati pentru ca legal nu pot sa-si faca PF-uri,minori fiind…Te rogi de anumiti arbitri sa-ti emita facturi dar in acelasi timp iti iau circa 20%,plus bani combustibil,la deplasari..Ies pe minus,ok…
    Taxa de evaluare porneste de la 150 Lei,bere si pizza sa fie la AJF…Oral si fizic,cica…chef la hotel President,premii…
    Credeti ca imi este jena sa scriu?
    Delegarile se fac strict pe spranceana,arbitri si observatori….Sa fim seriosi…
    Voi reveni curand cu multe…Pentru ca ma ia cu draci…Cunosc sistemul,delegarile si smecheriile AJF-ului…
    La AJF trebuie taiat in carne vie,printre salahori…Trantori!
    Ok…Trebuie neparat sa ma ocup despre aceasta situatie si jur ca o voi face!
    Inca nu nominalizez dar o voi face curand…Pile si relatii…

    2
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button