Pe Mihalcea nu-l mișcă laudele și are „antidot” și pentru jucătorii săi: „Conștienți de momentul bun, dar nu i-am lăsat un minut să creadă altceva”

UTA a stat două zile pe podiumul SuperLigii, dar după seara de luni a căzut pe poziția a 5-a. Și mai important este că „Bătrâna Doamnă” este una dintre cele cinci formații neînvinse în acest start de sezon, în condițiile în care a dat peste formațiile ce s-au clasat pe pozițiile 3, 4 și 7 la finalul stagiunii precedente.
Rezultatele echipei arădene și chiar jocul prestat au atras laude pentru Adrian Mihalcea din partea oamenilor de fotbal. Doar că antrenorul arădenilor nu se arată mișcat câtuși de puțin de aceastea. „Cel puțin laudele la adresa mea nu mă interesează, pentru că știu cum suntem noi, antrenorii. Azi ești lăudat, mâine ești criticat. Cât despre băieții, ei s-au antrenat foarte bine, sunt conștienți de momentul în care suntem și nu i-am lăsat un minut să creadă altceva. Așa că, dacă au înțeles mesajul și suntem cu capul pe umeri și cu picioarele foarte bine ancorate, vom continua această linie de rezultate bune și jocuri implicit reușite. Starea de spirit este foarte bună, păcat de problemele medicale pe care le întâmpinăm la acest meci, dar plecăm încrezători. Nu avem în cap decât ideea de a continua această serie de invincibilitate pe care o avem până la acest meci”, a declarat antrenorul „roș-albilor”.
Legat de pregătire, pentru prima oară de la startul campionatului, Adrian Mihalcea a mutat antrenamentele în prima parte a zilei. Iar explicația e legată de ora de începere a confruntării de vineri, cu Petrolul – ora 21,30. „Fiind meciul la o oră așa de târzie, nu mai vedeam rostul de a ne antrena de la ora 18. Am considerat că e mai bine să ne antrenăm dimineață, în plus mai e și drumul acesta, plecăm dimineața și cumva nu am vrut să modificăm tot programul. Mâine (n.a. joi) vom ajunge în jurul prânzului, vom avea antrenamentul dinaintea meciului la Mogoșoaia, la o oră cât mai târzie, să vedem în funcție de cum vom decide. După meci, vom rămâne la Mogoșoaia și vom face și antrenamentul de sâmbătă dimineață tot acolo. Este o deplasare care implică mai multe zile în care suntem plecați de acasă, dar asta este situația”, a mai afirmat „principalul” arădenilor.
Mino Sota și Adrian Dragoș sunt jucătorii accidentați din lotul arădenilor, dar nici unul dintre ei nu au fost titulari în acest sezon pentru UTA. De fapt, ultimul s-a „rupt” chiar înainte de prima etapă. Prin urmare, Adrian Mihalcea are șansa să utilizeze „11-le” ce a arătat bine cu Hermannstadt, la prima victorie stagională. „E important că în această perioadă reușim să cristalizăm cât de cât o echipă, dar mult mai important pentru mine este să avem tot lotul valid. În aceste trei meciuri, o parte din jucătorii care au intrat de pe bancă mi-au adus satisfacție și lucrul acesta mi-l doresc. Adică să avem un lot competitiv și, în momentul când fac schimbările, pentru că involuntar am nevoie de aceste lucruri, cei care intră să se ridice la același nivel. Deci aici vreau să ajung, să am un lot care să îmi pună probleme, între ghilimele, în a alcătui echipa”, a mai punctat antrenorul celor de la UTA.
O filozofie buna a lui Mihalcea. Sper sa si reuseasca sa-i motiveze pe baieti si sa-i tina cu picioarele pe pamant, sa-i faca sa dea totul in continuare !