Start în liga secundă de fotbal cu o brigadă de arbitri 100% arădeană, Cășuț are deja meci la Reșița!

Un nou sezon al ligii secunde pleacă mâine la drum, iar Aradul contribuie cu o brigadă completă, plus Andreea Șușcă, asistent cu ecuson FIFA în fotbalul feminin. Ultimul promovat este Cristian Cășuț, care a și primit meci în runda inaugurală, la CSM Reșița – CSM Olimpia Satu Mare, de sâmbătă, de la ora 11, din Valea Domanului.
Cășuț a susținut recent, la Moeciu, testele fizice și teoretice, alături de „centralul” Mircea Ardelean și Casian Băla. În schimb, Șușcă a fost testată împreună cu „fluierașii” din SuperLigă, acolo unde se mai află și Ovidiu Hațegan, ca și coordonator al arbitrilor VAR din România.
Fost președinte al Comisiei Județene de Arbitri, Răzvan Cadar vorbește acum din postura de șef al Asociației Județene de Fotbal Arad. „Întotdeauna Aradul a fost reprezentat bine în arbitraj. Dacă ne ducem cu mulți, mulți ani în urmă, am avut arbitri FIFA, a venit perioada în care Ovidiu Hațegan a fost cel mai bun din țară, cu multe partide tari la nivel internațional. În rest, întotdeauna Aradul a avut o pepinieră bună pentru ceea ce înseamnă arbitrajul la loturile divizionare, din ligile doi și trei. Iată că și astăzi avem o brigadă completă prin promovarea lui Cristi Cășuț, pe care vreau să-l felicit pe această cale. Acolo erau deja Mircea Ardelean și Casian Băla, fac o echipă frumoasă și cred că vor avea multe meciuri. Bineînțeles, oricând în această brigadă ar putea intra și Andreea Șușcă, care este și arbitru FIFA în competițiile de și care are prestații la nivel internațional. Dar, mai cred că și arbitrii arădeni din Liga 3-a fac o figură frumoasă și totul pleacă de la bază, de la activitatea Comisiei Județene de Arbitri, de care suntem mulțumiți. Sigur, sunt multe lucruri de îmbunătățit, sunt aspecte pe care le-am discutat cu ei și cred că în perioada următoare le vom pune în practică. Vrem să creăm cursuri de arbitraj mai atractive, să fim mai apropiați de arbitrii tineri care vin către noi”, a spus Răzvan Cadar, președintele AJF Arad

