Superliga

UTA și Sarajevo (în prima manșă) – echipele ce au rămas în picioare în fața Craiovei, FCSB a câștigat și ea în Europa, eșec pentru CFR!




După eliminarea Universității Cluj, trei au rămas echipele românești ce au avut treabă în joia europeană. Două dintre ele au câștigat, iar una a pierdut, respectându-se – cumva – calculele hârtiei.

FCSB a reacționat de abia la 0-2 cu kosovarii de la Drita

În preliminariile Europa League, FCSB a trăit periculos cu Drita, dar s-au impus cu 3-2. Kosovarii au avut 2-0 pe „Arena Națională”, prin golurile semnate Tusha (min. 7) și A. Manaj (min. 50), dar campioana României a avut trăsărirea de orgoliu așteptată încă de la „dubla” cu Skendija, în urma căreia a părăsit UEFA Champions League. Bucureștenii au revenit în opt minute. Au înscris prin Bârligea, în minutul 64 și au egalat prin golul lui Grahovac în minutul 72. FCSB a dat lovitura în prelungirile partidei, atunci când Politic a obținut o lovitură de la 11 metri, transformată de acealși Bârligea. Returul se va desfășura peste o săptămână, în Kosovo, iar echipa ce se va califica va întâlni în play-off-ul Europa League formația scoțiană Aberdeen. Echipa învinsă în dubla FCSB-Drita va evolua în play-off-ul UEFA Conference League împotriva câștigătoarei dintre Differdange (Luxemburg) și Levadia Tallin (Estonia).

CFR Cluj e ca și eliminată din Europa League

CFR Cluj nu și-a putut depăși condiția în turul trei preliminar al Europa League, în fața portughezilor de la Braga, chiar pe stadionul „dr. Constantin Rădulescu”, din Gruia și a pierdut cu 1-2. Lusitanii au înscris în minutele 17 şi 51 prin golurile lui Gorby, în timp ce formația antrenată de Dan Petrescu egalase la un moment dat, prin Sinyan, după o jumătate de oră. Returul se joacă în Portugalia peste o săptămână.

U. Craiova merge (aproape) „ceas” și în Europa

Cea mai clară victorie a serii a obținut-o Universitatea Craiova, în turul trei preliminar al UEFA Conference League. Oltenii au bătut-o cu 3-0 de Spartak Trnava. Ştefan Baiaram a deschis scorul în minutul 51, iar palestinianul Assad Al Hamlawi a făcut 2-0 trei minute mai târziu. Atacantul Carlos Mora a închis tabela, în minutul 80.

Universitatea Craiova este favorită pentru calificarea în play-off-ul UEFA Conference League. Returul se va juca în Slovacia, iar câştigătoarea dublei va evolua contra învingătoarei dintre Viking FK (Norvegia) şi Istanbul Başakşehir (Turcia).

De menționat că de la startul sezonului, U. Craiova nu a câștigat doar două partide din cele 7 disputate. În campionat, a remizat doar cu UTA, la Arad (3-3), după ce a condus cu 3-0, iar în Europa a pierdut manșa tur cu FK Sarajevo (2-1). La retur i-a dezintegrat pe bosniaci, 4-0.

FOTO: Universitatea Craiova (facebook)








Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button