Superliga

Oțelul a renunțat deja la Răzvan Trif, Gyuszi Balint l-a „uitat” pe bancă pe fostul fundaș utist după transferul lui Kazu!




Răzvan Trif (27 de ani) este unul dintre puținii fotbaliști care s-au despărțit în această vară de UTA și care și-au găsit rapid un nou angajament. De fapt, fundașul stânga născut la Jidvei (județul Alba) a acceptat să plece de la Arad după doar două antrenamente efectuate sub comanda lui Adrian Mihalcea fiindcă bătuse palma cu Oțelul Galați.

Gyuszi Balint l-a titularizat pe Trif în primele meciuri ale sezonului, dar, după transferul brazilianului Kazu, fostul utist a fost „uitat” pe banca de rezerve. Fundașul lateral român a mai intrat spre finalul ultimelor meciuri, dar, se pare, nu a acceptat acest statut și astăzi gruparea de pe Dunăre a anunțat despărțirea de el.

SC Oțelul Galați și fundașul stânga Răzvan Trif au reziliat astăzi de comun acord contractul scadent pe 30 iunie 2026. Transferat în vara acestui an, Trif apăruse de patru ori în tricoul roș-alb-albastru.

Răzvan Alin Trif, 27 de ani, semnase la începutul verii o înțelegere pe un an cu SC Oțelul Galați, cu posibilitatea prelungirii contractului pe încă un sezon. El a început stagiunea ca integralist, 0-0 cu Petrolul și 2-3 cu Farul Constanța, pentru ca apoi să bifeze 9 minute pe finalul jocului cu Dinamo, scor 2-1, și 2 minute în remiza cu Rapid, scor 1-1. Astăzi, clubul și jucătorul au încheiat amiabil relația contractuală.

Îi mulțumim pentru perioada petrecută în roș-alb-albastru și îi urăm succes în următoarele provocări ale carierei” – e anunțul clubului pe site-ul oficial ascotelul.ro.

Răzvan Trif va trebui să-și aleagă bine viitorul club, căci va fi ultimul la care va putea evolua în stagiunea 2025-2026.

 








Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button