Kopic: „Prima repriză a fost greu de privit, apoi cred că meritam mai mult de un gol! Mihai trebuie să se adapteze”

Zeljko Kopic a cunoscut, în sfârșit, sentimentul de a fi încurcat de UTA. Până acum, antrenorul croat al lui Dinamo a avut victorii pe linie împotriva arădenilor, dar a venit și vremea unei remize. Abdallah a marcat împotriva fostei echipe și a fostului tehnician care nu l-a mai dorit la Dinamo, dar cel care l-a înlocuit pe malgaș, ivorianul Karamoko, a egalat situația după pauză.
Kopic a recunoscut că echipa sa a fost de neprivit în prima repriză, când UTA a dominat la toate capitolele și conducea meritat pe tabelă. „Prima repriză nu a fost bună. Nu am avut putere, forță, energie. A fost destul de greu de privit, am fost lenți. A doua repriză a fost diferită, am avut mai multă calitate. Și cred că în repriza a 2-a meritam mai mult de un gol, dar trebuie să acceptăm acest rezultat. În a doua repriză am arătat că putem, că suntem pregătiți. Au fost multe lucruri pozitive, însă trebuie să jucăm așa pe o perioadă mai lungă, asta trebuie să rezolvăm!”, a comentat croatul partida cu arădenii.
Tehnicianul „câinilor” a schimbat fața echipei sale și prin schimbările efectuate la pauză, arădeanul Mihai, Karamok și mai apoi Milanov intrând bine în joc. „De la Cristi Mihai am nevoie de mai multă energie, trebuie să se adapteze. În prima repriză am fost prea lenți, trebuia să schimbăm ceva. Și Milanov a intrat foarte bine, am fost mulțumit de repriza a 2-a, am vrut mai mult”, a adăugat Zeljko Kopic, care a comentat și eliminările lui Mihai și Milanov, venite pe final de meci: „Am dominat, eram bine, probabil că jucătorii au vrut puțin prea mult și se mai întâmplă și astfel de situații, cu eliminări. Asta este, se întâmplă în fotbal”.
În fine, croatul a vorbit și despre întăririle pe care le mai așteaptă la echipă: „Știm de ce mai avem nevoie, ne mai trebuie câțiva jucători, dar încă nu am reușit să îi aducem. Sper să vină. Vorbim toți aceași limbă, ne mai trebuie 3-4 jucători”.
Dinamo are parte de o deplasare grea peste o săptămână, la Cluj, cu Universitatea, care revine pe „Arena”, după festivalul Untold.
FOTO: Cristi Preda (gsp.ro)

