Unirea Sântana este a patra formație arădeană din cariera lui Cătălin Dinu!

Cu 11 zile înainte de debutul absolut pe scena eșalonului trei al fotbalului românesc, Unirea Sântana a perfectat un transfer important. După ce a cochetat cu formații din Oltenia, mijlocașul ofensiv Cătălin Dinu (28 de ani) a decis, totuși, să-și continue aventura în fotbalul arădean.
Fotbalistul originar din Slatina este la a patra divizionară terță din județul nostru, după Crișul Chișineu Criș, Șoimii Lipova și Gloria Lunca Teuz Cermei. Dan Stupar este cel care l-a adus pentru prima oară în zonă la Criș, cei doi lucrând împreună și la Unirea Ungheni, căci altfel fotbalistul era greu de descoperit de formațiile din vestul țării.
În cariera sa, a mai evoluat la Metalul Reșița, OC Râșnov, ACSO Filiași și AFC Odorheiu Secuiesc. Până la urmă, pentru Dinu este și o alegere de viață, căci s-a căsătorit la Socodor și are și un băiețel.
Cel mai probabil, Dinu va intra în „bateria” atacanților, ținând cont de faptul că Adi Abrudean a preferat să joace la Sântana cu două „vârfuri”.

