Marius Coman e noul „nouar” al UTA-ei, atacantul împrumutat de la Sepsi l-a „moștenit” pe Zeka

UTA și Sepsi Sfântu Gheorghe au bătut palma pentru împrumutul lui Marius Coman la mijlocul săptămânii trecute, dar masivul atacant s-a alăturat lotului „roș-alb” doar astăzi, înainte de plecarea arădenilor spre București. Maramureșeanul are mari șanse să debuteze marți seara în meciul din play-offul Cupei, cu CSA Steaua, îmbrâcând tricoul numărul 9.
Acesta trebuia să-i aparțină lui Mevlan Zeka, însă kosovarul și-a terminat aventura la UTA…înainte de a o începe. Golgheterul ultimei ediții a primei ligi kosovare și-a povestit singur drama personală, legată de boala gravă de care suferă soția sa și a cerut înțelegere de la conducerea grupării de pe Mureș, ce a apelat la judecata UEFA.
Adrian Mihalcea a vorbit despre „cazul Zeka”, spunând că regretă s-a ajuns în această situație. „Nu știam că Marius va avea numărul 9, nu e treaba mea să aflu ce număr poartă jucătorii. În al doilea rând, nu îmi stă în caracter să vorbesc despre lucruri care nu-mi aparțin și aceste probleme contractuale le pot rezolva doar cei din conducere, împreună cu avocații jucătorului. Mie îmi pare rău, dar chiar îmi pare rău că s-a ajuns în această situație. Din punct de vedere uman, din punct de vedere fotbalistic, din punct de vedere contractual. Până la urmă, va fi o decizie de comun acord și aceea va fi…O așteptăm și noi, mi-ar fi plăcut ca lucrurile să nu fi ajuns în acest fel, mi-ar fi plăcut ca, de ce să nu recunosc, să fie cu noi. Pentru că Mevlan este un jucător cu calități și ne-ar fi ajutat, dar situația în momentul de față este aceasta”, a menționat antrenorul utist.
Revenind la Marius Coman, acesta va fi împrumutat de la Sepsi până în vara anului viitor, iar dacă UTA vrea să-l cumpere trebuie să achite suma de 60 de mii de euro.