UTA Arad

Sute de suporteri de toate vârstele i-au întâlnit pe jucătorii „Bătrânei Doamne” la Atrium Mall! + FOTO-VIDEO


Doar două zile libere au avut jucătorii UTA-ei după primul eșec stagional, 0-2 cu Rapidul. Adrian Mihalcea a condus luni după-amiază primul antrenament al săptămânii, din cadrul unui ciclu săptămânal ce se va încheia cu amicalul cu Elore Bekescsaba, de sâmbătă, de la Arad.

Accidentați la București, fundașii Dmytr Pospelov și Andreea Padula nu s-au antrenat astăzi, dar au fost alături de colegii lor, tot stafful tehnic utist, directorul sportiv, Codru Grădinariu și team-managerul Cristian Pilan, la…mall. Mai precis în zona food court, de la etajul 2 al Atrium Mall, acolo unde „roș-albii” au fost așteptați de sute suporteri de toate vârstele pentru poze, autografe, dar și premii.

Fanii Bătrânei Doamne au intrat în posesia a 20 de bilete la meciul cu FC Argeș, de sâmbătă, 13 septembrie, dar și a 50 de mingi, semnate la fața locului de jucătorii pregătiți de Adrian Mihalcea. Dar nu înainte de a încălzi atmosfera cu imnul utiștilor: ”De la Dunăre la Sena!”

Concluzia evenimentului a tras-o Codru Grădinariu. „Colaborarea clubului UTA cu Atrium Mall, unul dintre sponsorii noștri principali, din acest sezon competițional, a făcut posibilă o întâlnire memorabilă cu suporterii noștri, de toate vârstele, într-o atmosferă frumoasă, plină de emoții. Întâlnirea cu copiii, are întotdeauna pentru jucători o semnificație aparte, îi face să perceapă, din nou, dimensiunea sentimentelor lor, a celor mai importanți, sinceri și autentici fani. De cealaltă parte, pentru un copil este extraordinar să își vadă lângă el jucătorul preferat, să îi strângă mâna, să îl privească în ochi, să îi poată adresa întrebări despre <<secretele>> vieții de fotbalist.

Astfel de momente creează acea legătură indestructibilă între suporteri și echipă, dau sens și muncii noastre de zi cu zi, ne responsabilizează și transcende dimensiunea profesională.

Comunitatea din Arad chiar este specială, trăiește profund alături de echipă, iar brandul UTA face parte din identitatea noastră a arădeanilor. Suntem o mare familie, împreună suntem puternici și asta se simte la fiecare meci, oriunde l-am juca. O seară frumoasă, memorabilă, mulțumim Atrium Mall pentru invitație!”, a fost mesajul „oficialului” clubului „roș-alb”

VIDEO








Articole de la JOHNNYBET



4 comentarii

  1. Va salut pe toata lumea de la mic la mare , cand am vazut filmarea sa instalat pe fata mea fericire si lacrimi cu emotie multa vazand ca viitorul suporterilor este asigurat.Tot clubul inpreuna cu echipa trebuie sa demonstreze altceva decat ce ademostrat in ultimii 5,6 ani ,este randul vostru , suporterii sunt intodeauna la datorie si trebuie sa ne mandrim cu asta FELICITARI Arad-ului ca a reusit sa tina istoria vie la UTA ARAD. Haide UTA ARAD.

    11
    0
  2. CE inseamna sa fi echipa lui Hagi aproape toate clasamentele o arata pe Farul pe locul 6 iar pe UTA pe 7 dar adevarul este ca este chiar invers adica UTA este pe locul 6 in clasamentul FRF o arata pe UTA pe locul 6 deoarece primul criteriu de departajare este rezultatul din meciurile directe.Haide UTA ARAD,

    9
    0
  3. Foarte frumos evenimentul de la ATRIUM MALL ,o placere mare sa asisti la asa ceva , UTA Ara, UTA Arad, UTA Arad, UTA Arad, UTA Arad, UTA Arad , UTA Arad, UTA Arad !!! Da, este adevarat, UTA. este pe locul 6 in clasament nu pe 7 cum au decis astia ca, de este Hagi regele fotbalului Romanesc ceea ce este fals, regele a fost si este Nicolae Dobrin, Iosif
    Petschovschi , Marcel Raducanu etc. A fost bun cand era jucator dar nu avea talentul acestora. In concluzie UTA. este pe locul 6 pana in prezent deoarece are victorie directa in fata Farului.

    2
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button