Gyuszi Balint a ajuns la „cuțit”, peste o lună tehnicianul Oțelului vine pentru prima oară ca adversar pe „Neuman”!

Antrenorul de care se leagă revenirea UTA-ei pe scena primului eșalon a așteptat, la rândul său, pauza rezervată echipelor naționale pentru a face o operație pe care a tot amânat-o. După un RMN făcut în luna iulie, Laszlo Balint a aflat că și-a rupt meniscul piciorului drept, însă a ajuns pe mâna chirurgilor de la Clinica Medicover Pipera de abia acum.
”Antrenorul principal al roș-alb-albaștrilor Laszlo Balint a fost supus astăzi unei intervenții chirurgicale de rutină la genunchiul piciorului drept și va reveni zilele următoare la ședințele de pregătire ale SC Oțelul Galați. Îi urăm să se recupereze cât mai curând” – i-a transmis gruparea de pe Dunăre, pe care Balint o antrenează din primăvara anului trecut. Tehnicianul brașovean i-a luat locul lui Ovidiu Burcă, după un eșec al Oțelului la Arad (0-2), din prima etapă a play-outului, obținând 6 victorii o remiză și un eșec pentru o clasare pe locul 8 în SuperLigă. Poziție ocupată și cu UTA în finalul stagiunii 2020-2021.
În aceste zile, de pregătirea gălățenilor se ocupă Alin Pânzaru și Alexandru Radu, cei care au l-au ajutat pe Balint și la Arad. Oțelul a început noua stagiunea a SuperLigii cu 10 puncte din 24 posibile și ocupă poziția a 10-a. Gălățenii vor juca împotriva UTA-ei în jurul datei de 18 octombrie, prilej cu care Gyuszi Balint vine pentru prima oară ca adversar pe arena „Francics Neuman”. El mai întorsese o singură dată armele împotriva Bătrânei Doamne, în play-outul ediției 2023-2024 a SuperLigii, pe când era pe banca Petrolului. Meciul a avut loc pe „Ilie Oană” și s-a terminat cu scorul de 1-1.


Nu ne intereaseaza nici Gyuszi,nici Rednic..Ce nu pricepeti?Prefer sa citesc ceva despre Vinga,Santana,Pecica….
Ce ma intereseaza pe mine ca doarme Rednic?Oricum doarme de multi ani si mai gaseste fazani vii…Balanta rezilierilor o stie foarte bine…Il doare fix la basca…Castiga mai bine din rezilieri,decat din antrenorat…Baiat destept de Stramb…Priviti la fel la Mourinho…Idem….