Stranieri aradeniUTA Arad

Utistul Mark Țuțu a debutat pentru naționala de tineret, arădeanul Pop a dat un assist în succesul din San Marino!




După un egal neconvingător cu selecționata statului Kosovo, naționala României U21 a câștigat cu 2-0 în San Marino, în cadrul etapei a doua a preliminariilor pentru EURO U21 din 2027. Aici, selecționerul Costin Curelea nu a mai apelat la mijlocașii arădeni Mihai și Vulturar încă din primul minut, dar startul de meci al „tricolorilor mici” au apărat alegerile selecționerului.

Deschiderea de scor a venit repede. Mai precis, în minutul 11, când Radaslavescu a recuperat o minge în jumătate adversă și, după o cursă individuală, i-a pasat lui Biliboc, care a marcat cu un șut din prima. Dominarea României a fost totală, iar portarul advers Casadei a fost omul meciului.

În minutul 59, pe teren a apărut Rareș Pop, iar mijlocașul ofensiv al Rapidului a contribuit cu o acțiune personală la reușita de 0-2 a lui Trică, din minutul 87. Atunci se aflau pe teren și Cătălin Vulturar, al doilea arădean din lotul giuleștenilor și Mark Țuțu. Fundașul dreapta al celor de la UTA a intrat pe gazon în minutul 82, în locul lui Strata, ocazie cu care a debutat la naționala de tineret a României.

Așadar, primul succes din preliminariile pentru Euro 2027 pentru „tricolorii” lui Curelea, care sunt pe locul 3 în grupa A, după Finlanda și Spania ce au maximum de puncte (6) după primele două runde.

România a jucat în San Marino în formula: Lefter – Strata (Țuțu 82), Duțu, Tudose, Ciubotaru – Boțogan (Vulturar 72) – Biliboc, Szimionaș, Radaslavescu (Vermeșan 72), Musi (Pop 59) – Burnete (Trică 59).








Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button