Liga a 3-a

Poli mai aduce un fost utist înainte de meciul cu Sântana: A semnat și Benzar!







Ziua și transferul pentru Poli Timișoara în săptămâna meciului cu Unirea Sântana. După Godberg Cooper, „alb-violeții” au pus mâna pe un alt fotbalist trecut recent pe la UTA. Este vorba despre Romario Benzar, care, după despărțirea de arădeni (în septembrie 2023), a jucat pentru FC Botoșani până în această toamnă.

Fundaș dreapta de meserie, Benzar este născut chiar la Timișoara, unde va fi antrenat de Dan Alexa. Poli nu concepe să rateze promovarea la finalul acestui sezon pe care l-a început prost, cu 4 puncte din trei meciuri. Iar sâmbătă (ora 17), pe „Electrica” o găzduiește pe formația lui Adi Abrudean, co-liderul din C7, ce are maximum de puncte.

Iată așadar comunicatul clubului Poli cu privire la achiziționarea lui Benzar:

𝗥𝗼𝗺𝗮𝗿𝗶𝗼 𝗦𝗮𝗻𝗱𝘂 𝗕𝗲𝗻𝘇𝗮𝗿 (33 ani) a semnat cu echipa noastră pe un an de zile, cu drept de prelungire!

S-a născut pe 26 martie 1992, la Timișoara. E fundaș dreapta, dar poate acoperi mai multe poziții din banda dreaptă și linia mediană. A fost international de juniori U17, U19 și U21. La prima reprezentativă are 19 selecții (2 assist-uri). A crescut la LPS Banatul și FC Viitorul C-ța. La seniori a evoluat pentru Viitorul, FCSB, Lecce, Perugia, FCV Farul, UTA și FC Botoșani. Are în total 273 de meciuri la nivelul SuperLigii și nouă goluri marcate (31 assist-uri); 13 partide în cupele europene (în preliminariile și grupele Europa League și prel. Champions League). În Italia a jucat în Serie A și B (a promovat cu Lecce). Are două titluri de campion național (2016-17 și 2022-23).

Mult succes în alb-violet!”










Articole de la JOHNNYBET



3 comentarii

  1. Mai Calin si Lucian,voi vreti neaparat sa ne atatati…Ce are pula cu prefectura,scuze expresia…ce ma intereseaza pe mine Poli?
    Nu ne intereseaza POLI TIMISOARA,punct!Mai au niste multi,multi ani in a ajunge sus si le este imposibil..
    Sunt vai si amar de ei…doar viseaza.

    0
    4
    1. este la Liga a treia, nu scriem doar pentru tine … ca idee, Cooper a fost citit de mai multi cititori decat articolele despre UTA din ultimele zile … vineri joaca Santana la Poli in Liga a treia … sper ca ne dai voie sa scriem despre meci, da?

      6
      0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button