AJF a tăiat în carne vie în cazul agresiunii asupra tușierului Vâlceanu, cei de la Gloria Secusigiu fac recurs: „Exagerat!”

Dacă e joi, Comisia de Disciplină a Asociației Județene de Fotbal Arad s-a întrunit în ședință pentru cazurile săptămânii. Cap de afiș a fost „corecția” aplicată tușierului Marius Vâlceanu pe finalul meciului dintre Gloria Secusigiu și Banatul Arad, din cadrul etapei secunde a Ligii a 5-a (seria A). Cu toate că termenul corecție are valențe diferite, în funcție de cine își susține cazul.
Fiindcă nu am fost martori oculari la evenimentele de duminica trecută, am încercat să prezentăm punctele de vedere ale celor care au dorit să vorbească cu noi. Alexandru Dobîndă a făcut-o pe larg și a susținut că arbitrul nu a fost lovit, ci doar împins de Sidor Timoce. Președintele celor de la Gloria Secusigiu a spus același lucru și în fața Comisiei de Disciplină, care – însă – a judecat cazul pe baza raportului de arbitraj.
Prin urmare, Timoce s-a ales cu 24 de etape de suspendare și 800 de lei amendă, iar delegatul Florin Corodescu, cel care l-ar fi lovit cu telefonul mobil în zona abdomenului pe Vâlceanu cu 6 luni de suspendare și tot 800 de lei penalitate. În fine, ”Fiindcă nu a respectat măsurile prevăzute de ROAF, fapt ce a determinat exercitarea unor fapte de violenţa asupra brigăzii de arbitri, jocul fiind întrerupt în min. 90+4”, Comisia de Disciplină hătărește: ”Sancţionează echipaCS GLORIA SECUSIGIU pierderea jocului cu 3-0”.
Cei de la Secusigiu se simt nedreptățiți și vor face recurs. Iar președintele Gloriei a explicat pe larg de ce aleg această cale. „Am fost astăzi la comisie, încrezători că vom primi sancțiunile corecte, dar am rămas cu un gust amar. Pe scurt, observatorul Mihai Jivan a scris în raport că nu a văzut nimic la acea fază controversată, centralul Denis Calnacov a scris că a văzut că Sidor Timoce i-a pus mâna în gât la Vâlceanu, care l-a rândul lui a scris că a fost lovit și doborât la pământ. Comisia ne-a ascultat și pe noi, dar a considerat că fapta este cea descrisă de tușier. Mi se pare exagerată pedeapsa de suspendare de 24 de etape pentru Sidor Timoce, cred că este cea maximă. La fel și cele 6 luni de suspendare pentru delegatul nostru, Florin Corodescu, sunt cam multe. În consecință, vom merge pe calea legală a recursului, insistând – totuși – că fapta nu este chiar așa de gravă. Mai ales că Vâlceanu nu a prezentat un certificat medical, jucătorul nostru s-a împăcat cu tușierul, nefiind vorba de nici un fel de pretenții civile”, ne-a declarat Alexandru Dobîndă.
Șeful Gloriei crede că decizia a fost luată și pe baza emoțiilor create după ce cazul a ajuns în presa națională, relatat doar din perspectiva părții vătămate și a celor care aveau interesul ca Secusigiu să fie sancționată drastic. „Cred că a contat în luarea deciziei faptul că ziarul online care a scris primul articolul, cu poza făcută de cei de la Banatul, a creat multă emoție. S-a distribuit materialul și pe plan național în media sportivă și a reflectat practic doar ceea ce au spus cei de la Banatul, pe noi nu ne-a căutat nimeni atunci pentru un punct de vedere. Doar ulterior, prin intermediul sportarad, ne-am expus și noi varianta. E normal să-mi apăr clubul al cărui președinte sunt și unde am activat sub diverse forme de 35 de ani, mai ales că am fost prins în mijlocul evenimentului. Sperăm să găsim înțelegere la Comisia de Recurs“, a mai afirmat Dobîndă.
Cel puțin până la recurs, Banatul acumulează 6 puncte și e coliderul din 5A, alături de nou promovata din Sâmbăteni. În schimb, Secusigiu rămâne cu nici un punct, după ce pentru două minute, până când arbitrii au întors decizia de la golul de 2-1 ce a iscat scandalului, avea trei puncte în clasament.