Fotbal judetean

Ghinion pentru băieții lui Ciba, fotbalul se joacă pe goluri: CS Vladimirescu – Victoria Felnac 1-0





Victoria Felnac nu se simte deloc bine pe terenuri străine și, după remiza de la Sebiș, a bifat și primul eșec stagional, pe terenul din Vladimirescu. Nu a fost un rezultat conform cu cele întâmplate pe teren și chiar Călin Dehelean a recunoscut că echipa sa avut noroc că a scăpat fără gol luat la ocaziile mari ale oaspeților. Iar Lucian Ciba nu a plecat prea fericit de la arena „Constantin Sfârlogia” în ziua în care și-a unit destinele cu Laura și cu câteva ore înainte de a împlini 48 de ani.

Felnăcanii au încercat să-și ia tare adversarii și chiar și-au creat ocazii importante până la reușita celor de la „Vladi”. Doar că Șulea a ratat incredibil din 3 metri, iar Groza a reluat în plasa laterală după un corner. În minutul 18, a căzut și golul ce avea să decidă meciul. Doboș a pasat filtrant, Țîru și-a păstrat cumpătul, l-a culcat și pe Rusu și a trimis în plasă. Victoria nu s-a descurajat a continuat să atace, iar Gavrilaș a șutat milimetric pe lângă poartă de la 19 metri. Leucuța a avut și el două-trei șanse bune, dar a tras în blocaj, din poziții bune și la cabine s-a intrat cu 1-0.

Lucian Ciba a apelat și la Șiclovan și experimentatul mijlocaș a avut și el un șut bun scos de Soltesz. Însă nici amfitrionii nu au renunțaseră defintiv la ofensivă, iar Doboș a nimerit bara după cornerul bătut de Vereș, iar Flore Rusu a scos de sub transversală șutul lui Petcuț de pe 16 metri. La Victoria au intrat și Pasăre sau Mitu și ambii au avut situații bune, trecând pe lângă o centrare din bandă, iar Gavrilaș a nimerit un adversar din 8 metri, în condițiile în care Soltesz era bătut. Oricât a încercat VI-FE să evite măcar eșecul, mingea nu a vrut să intre în poartă și contacul cu liderul din Vinga e pierdut deocamdată.

CS Vladimirescu face a doua victimă ilustră din acest sezon, după Socodor. „Speram că putem face o surpriză și chiar a fost o surpriză frumoasă. A fost un meci spectaculos, cu foarte multe faze de poartă și foarte multe ratări, unele imense. Am avut și noroc, dar și nouă ne putea intra bara lui Doboș…Dar, trebuie să recunosc, ocaziile mai mari le-au avut ei, dar fotbalul se joacă pe goluri. Eu nu pot decât să-mi felicit jbăieții că au jucat cât au putut de bine cu o echipă foarte bună, au fost disciplinați tactic și nu și-au mai pierdut cumpătul ca la alte partide și au luat cartonașe. Se vede că ne simțit mai bine în compania echipelor tari și urmează deplasarea la Pâncota, vrem să scoatem ceva și de acolo”, a declarat Călin Dehelean, antrenorul echipei de lângă Arad.

Felnacul rămâne cu o prestație solidă, dar aceasta nu-i ține de cald, căci locul 6 nu arată foarte bine pentru ea. „Cred că am făcut cel mai consisten meci al sezonului, nici acasă cu Pâncota, la victorie, nu am jucat atât de bine. Presiune am pus în ambele reprize, ne-a lipsit doar golul, cred că am avut vreo 6-7 ocazii foarte mari. Am ratat din toate pozițiile, dar toți suntem de vină pentru această înfrângere. Pierdem împreună, câștigăm împreună. Toată lumea spune că suntem o echipă matură, acoperită pe toate posturile, dar, din păcate, nu demonstrăm și pe teren lucrul acesta. Cu tot respectul pentru adversari, care au mai avut și ei vreo două șanse mari, era un meci de câștigat azi. Doar că fotbalul se joacă pe goluri, nu pe ocazii și posesie. Mergem mai departe, nu ne convine unde suntem acum, dar campionatul e încă lung, avem timp să mai urcăm. Marele regret e și acela că nu i-am putut oferi o bucurie lui Luci Ciba în această specială pentru el, dar îi transmitem Casă de piatră și toate cele bune și cu ocazia zilei de naștere”, a transmis Florin Rusu, căpitanul Victoriei.

Formații: 

Vladimirescu: Soltesz – Megyessi, I. Mariș, Diarra, Vereș –  I. Crișan, Ursoi – Petcuț (72 Otiș), Doboș, R. Narsesovici (72 Iancu) – Țîru (94 Ostvath).

Felnac: Fl. Rusu – Buz, Țugulescu, Groza, Tăutat (79 Istin) – Al. Gavrilaș, S. Măgulean (46 C. Șiclovan),  Răchită, Drîglă (63 Mitu) – S. Leucuța (73 Buza), Șulea (63 Pasăre).

Arbitri: Alexandru Gornic – Dorin Boiț, Emil Cristea.

Observatori AJF: Romulus Tănăsescu, Ionel Iovescu










Articole de la JOHNNYBET



Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button