UTA Arad

UTA nu renunță la gândul că-l pierde pe Tzionis pentru meciul de la Botoșani! Câți internaționali mai are UTA?


FC Botoșani e echipa momentului în SuperLigă, iar UTA va fi oaspetele moldovenilor pe 6 octombrie, în seara zilei de luni. Fiind deja dată din calendarul FIFA rezervată echipelor naționale, arădenii au o mare problemă. La prima strigare, federația cipriotă nu a acceptat ca Marinos Tzionis să ajungă mai târziu sub comanda selecționerului Apostolos Mantzios.

Negocierile dintre părți continuă, arădenii bazându-se și pe dorința mijlocașului lateral. „Nu știu ce va spune federația cipriotă, eu vreau să joc la Botoșani. Dacă nu-mi permit ei, nu știu ce va fi, vom vedea. Se poartă negocieri, sunt discuții între echipa națională și UTA, încă nu s-au finalizat”, spunea înainte de partida cu Csikszereda „decarul” arădenilor. Acum, acesta ar trebui să ia și el personal legătura cu managerul naționalei sale, căci astăzi situația rămâne complicată. Iar Adrian Mihalcea are deja două mari probleme în atac pentru disputa de peste șase zile. Ambii atacanți de careu sunt indisponibili, Hakim Abdallah (accidentat), iar Marius Coman (suspendat).

Apropo de Abdallah, Federația de Fotbal a Madagascarului a trimis o convocare pe adresa atacantului UTA-ei, neaflând că acesta s-a accidentat chiar după ce marcase contra Ciadului, în succesul cu 3-1 a formației sale din preliminariile Cupei Mondiale (zona Africa). Evident, e-mailul clubului arădean pentru federația malgașă a conținut fișa medicală a lui Abdallah, care și-a fracturat clavicula. Evident, fotbalistul rămâne să se recupereze la Arad și, conform lui Adi Mihalcea, fostul dinamovist își va relua alergările peste două săptămâni.

Prin urmare, pe lângă cipriotul Tzionis, UTA îi va mai trimite sigur la echipele naționale pe Dejan Iliev și Denis Țăroi, pentru care întârzierea de o zi nu ridică probleme. Cel de-al doilea căpitan al arădenilor are meciuri oficiale cu Macedonia de Nord în preliminariile Cupei Mondiale cu Belgia, pe 10 octombrie și cu Kazakhstan, pe 13 octombrie. În schimb, în calendarul României U 18, națională pentru care joacă liderul generației de 2008 a „roș-albilor”, e prevăzut amicalul cu Spania, de pe 14 octombrie.

Cel mai probabil, David Barbu va fi convocat și el de Adrian Iencsi pentru dubla amicală a naționalei U20 cu Cehia, de pe 10 și 13 octombrie, de la Chiajna, respectiv Buftea, în timp ce Mark Țuțu stă și el expectativă pentru convocare la echipa națională de tineret. Aceasta din urmă va juca chiar la Arad un amical cu Serbia, pe 10 octombrie și mai apoi, la Cluj, pe 14 octombrie cu Cipru, în preliminariile „europenelor”.








Articole de la JOHNNYBET



5 comentarii

      1. Programarea la TV s-a facut cu mai mult de 10 zile pana la meci.Ca sa se reprogrameze un maci,poti face cere cu 10 zile inainte de meci fara acceptul adversarului.Din cate imi amintesc,in trecut,pt ca echipa a avut jucatori la lotul national,s-a reprogramat(cred ca eram in liga 2 cu Gyusy Balint).Acum,de ce nu se poate?Sunt convis ca e si mana Botosaniului(Iftimie-abonatul la contracte publice).Din pacate,sportul si in special fotbalul nu mai este sport demult……
        Extras din ROAF:”Reprogramarea se acorda pentru motive justificate:forta majora,xxxx,CONVOCARI LA LOTURILE NATIONALE,xxxx,xxxxx”

        9
        1
  1. Sunt schelelaieli si ne este frica ca ne bate Botseniul si are toate atuu-rile teoretice.Lotul nostru este slab valoric,piesele bune par plictisite,iesite din forma,nu ai variante dubluri pe post.Mihalcea incepe sa calce irational,sinucidere cu Coman si VanDurmen.Piesele de baza par a fi plictisiti…Costache si Roman,de exemplu
    Sa fim seriosi…
    Ai coaie sa schimbi mijlocul dar apoi vede si striga tot stadionul ca te va lasa Coman in minus si nu il schimbi?
    Ori esti prost,ori rau intentionat.
    Domnule Mihalcea,matale cu cine tii???

    6
    19
  2. Ați văzut voi și nu a văzut Mihalcea….vă dați mari! Cu cine să îl schimbe? Intra vreunul din voi atacant? 1,80, 75 kg, 2 goluri pe meci in CL, joacă de-a moaca….care din voi? Vedea și el că trebuie 2-3 schimbări dar….cu cine, că banca e subțire și valoric și numeric! Vrem pe Țăroi….under, dar a fost vreodată 2-3 goluri avantaj, să poată să îl bage? Toți antrenorii au spus că au nevoie de o oarecare ”liniște” ca să poată juca cu underii noștrii! Și Rednic, Badea și Balint….or fi toți proști! S-au adus 2 jucători care ar fi trebuit să joace dar nu pot fi legitimați! Mihalcea vede…departe! Prima dată defensiva! Să nu iei gol! Probleme am avut la închizători! Singurul,de perspectivă, chiar dacă greșește, Hrezdac. Restul max mai 1 an! Și fundașii centrali, sigur și lateralii (dacă pleacă Padula, ne-am ars!). Deci mai e de lucru și vorbim doar de defensivă! Restul …..aduceți bani! Și nu știu de ce voi, ”cunoscătorii” v-ați așteptat la altceva decât salvarea de la retrogradare!? Chiar nu vă pricepeți la fotbal!

    6
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button