Progresul Pecica

Pecica mai pune un punct în „tolbă” după derby-ul cu Sântana! Stupar: „Echitabil, primul obiectiv rămâne salvarea”





Chiar dacă nu a legat cea de-a patra victorie la rând, Progresul Pecica a obținut un rezultat pozitiv în derby-u județean de la Sântana. Meciul s-a terminat fără goluri, cu puține șanse de poartă de ambele părți. Pecicanii au riscat doar la „capul” din 6 metri al lui Petruț și acțiunea personală a lui Nica, iar probleme au pus doar prin câteva faze fixe bine bătute de Arsene sau Aldan și la șutut deviat de puțin pe lângă al lui Borcea.

Stupar: „Rezultatul trebuie să ne ajute să ne atingem primul obiectiv, acela de a rămâne în Liga a 3-a”

Până la urmă, a rezultat un 0-0 ce-l mulțumește parțial pe Dan Stupar, mai ales în contextul în care echipa sa e neînvinsă de cinci etape și nu ia gol de patru. „Este îmbucurător faptul că luăm puncte de cinci meciuri încoace, puncte foarte importante în economia clasamentului. Știam că întâlnim o echipă organizată, grea a campionatului, cu un lot valoros și care nu întâmplător a bătut și la Cugir. Eu zic că a fost un meci frumos, disputat, cu ocazii, chiar dacă n-au fost foarte mari, dar cu ocazii de ambele părți. Până la urmă, eu zic că rezultatul de egalitate este unul echitabil, cu toate că oricare echipă putea să câștige. Eu zic că raportul ocaziilor și jocul reflectă și rezultatul final. Este un plus faptul că nu luăm gol, pentru că asta le tot spun mereu. Dacă ești organizat defensiv, pleci cu un punct din start și după aia, pe dinamică, să încerci să-ți creezi și ocazii. Avem 11 puncte din 15 posibile în ultima lună și jumătate, e mulțumitor, mai ales că ne așteaptă meciuri grele, cu echipele cocoțate sus. Îi dorim baftă și Sântanei, să sperăm că toate echipele arădene o să facem o figură cât mai frumoasă, deși nu va fi ușor. E o serie destul de dificilă, cu echipe cu calitate și echipe, cum este și Alba Iulia, Poli Timișoara sau Cugirul care mereu au încercat să aspire la o promovare”, a spus tehnicianul Progresului.

Pecica e ultima formație dintre arădene, clasată pe locul 7, la 4 puncte distanță de ultima poziție ce duce în play-off. „Nu știu dacă acesta este un punct pentru play-off, în primul rând, acest rezultat trebuie să ne ajute să ne atingem primul obiectiv, acela de a rămâne în Liga a 3-a. Și asta pentru că am pornit destul de greoi, după ce am pierdut niște jucători. Acum avem destui fotbaliști care merg și la serviciu, de exemplu la Șag unii au intrat pe teren după programul de lucru, iar alții au venit la stadion după schimbul trei. Adică, este clar că primul obiectiv al nostru este cel de a încerca să rămânem în Liga a 3-a și sigur că, după aceea, vrem să facem cât mai multe puncte care să ne ofere liniște“, a adăugat Stupar

Dacă la capitolul goluri încasate stă foarte bine în ultima perioadă, Pecica are o problemă cu faza de atac. Iar asta și pentru că are absențe în compartimentul ofensiv. „Din păcate, Lasc lipsește deja de aproape o lună. Ca profil, este un jucător de forță, care în meciurile amicale chiar ne-a dat niște goluri și ne-am bazat pe el. Din păcate s-a accidentat, Huc la fel. A avut și el diverse probleme de sănătate, n-a reușit să se antreneze vreo șapte săptămâni. Nu am avut timp nici să-l vedem la meciurile oficiale și atunci ă este mai greu, dar le va veni rândul și lor. Așadar, îl avem doar pe Mura acolo, mai poate să vină Borcea de pe bancă, important este că, încă o dată, am reușit să nu luăm goluri”, a mai punctat fostul fundaș al celor de la UTA în anii ’80-’90, care a recunoscut că s-a bătut pentru un fotbalist ofensiv de la Sântana: „ Dinu a și fost și s-a antrenat o zi cu noi, doar că i-am oferit sub ceea ce i-a dat Sântana. Și atunci, normal, băiatul a înclinat să meargă la mai bine. Nu ne supărăm pe el, îi dorim baftă”.

Peste o săptămână, Pecica e favorită la meciul de acasă cu CS Universitar Alba Iulia.

Unirea Sântana – Progresul Pecica 0-0

Formații: 

Sântana: R. Rusu – Petruț, Pașca, Nistor (56 Clej), Vlad – Oancia – Felea, Susan, Jinga (56 Dinu), A. Nica (70 Muntean) – C. Rus (82 Melniciuc).

Pecica: Zamfir – Haloș, Indreica, Wild, Aldan – Arsene (83 Șiclovan), Pamfile – D. Călin, Ekmekci (90 Grancea), Olăroiu (77 M. Rusu) – Mura (77 Borcea).

Arbitri: Raul Bădărău (Hunedoara) – Alin Revnic (Cluj-Napoca), Ludovic Zifceac  (Oradea). Rezervă: Marin Cîrciumaru (Timişoara)

Observator arbitri: Constantin Por (Satu Mare)

Delegat joc: Dorin Micșa (Timişoara)










Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button