Liga a 3-aViitorul Arad

Viitorul Arad nu i-a dat nici o șansă Ghirodei și a urcat în play-off! Sculici: „Creștem de la joc la joc, depindem doar de noi!”





Viitorul Arad a continuat seria jocurilor bune și în fața celor de la CSC Ghiroda și Giarmata Vii și a obținut cel de-al patrulea succes din ultimele cinci partide. Paranteza a reprezentat-o înfrângerea cu Poli Timișoara, dar „alb-violeții” au avut nevoie de doi oameni în plus pe teren și penalty în minutul 90 pentru a pleca cu toate punctele din Sânnicolau Mic.

În schimb, vineri, CSC Ghiroda și Giarmata Vii, cealaltă formație din județul Timiș cu pretenții de play-off și care chiar se afla pe locul 4 înainte de începerea etapei cu numărul 8 din C7 nu a avut nicio șansă în fața „roș-albilor” și a cedat cu 3-0. Chiar dacă golurile au venit doar după pauză, ocaziile mai clare le-au aparținut tot gazdelor și în repriza întâi. E adevărat, formația antrenată de Călin Cojocaru a avut 15-20 de minute bune, dar fără a pune cu adevărat în pericol buturile lui Gârlea. Bădăuță, cu o reușită de vârf clasic, Sas, cu o lovitură liberă demnă de cei mai buni executanți din țară și Gal, venit proaspăt de pe bancă, au semnat un succes clar al arădenilor, care chiar au urcat pe locul 4, în locul timișenilor.

Sculici: „Ghiroda este o formație bună, dar care lasă spații, iar jucătorii noștri sunt buni în situații de unu contra unu”

Cert este că Viitorul arată tot mai bine și rezultatele nu sunt deloc întâmplătoare. „Mă bucur pentru victorie și-mi felicit echipa. Ghiroda este o formație bună, dar care lasă spații și eu zic că jucătorii noștri sunt mai buni în situații de unu contra unu. Iar în momentul în care am jucat repede, am și creat ocazii și am scos și lovituri libere. Cel mai important este că am și reușit să marcăm. Sunt trei puncte mari, obținute în fața unei echipe cu pretenții, antrenată de o veche cunoștință de a mea. Cu Călin Cojocaru mă duelez de vreo 15 ani, de pe vremea când eram la Vladimirescu, într-o grămadă de jocuri în Liga 3-a. Azi am câștigat, dar nu am avut vreo ambiție suplimentară, eu vreau să câștig orice meci, nu contează adversarul sau cine e pe cealaltă bancă”, a declarat Cristian Sculici, antrenorul arădenilor.

„O echipă nu se face într-o lună, două, sper să rămânem pe acest trend ascendent până la finalul anului”

Formația „roș-albă” se leagă tot mai bine în toate compartimentele, iar „stranierii” Afedzi, Larosa sau Abdul sunt plusuri evidente, ca și juniorii Sas sau Vîlcu. „Eu nu fac diferențe între jucători, toți sunt buni și la fel de importanți pentru mine. Dacă-mi spuneți de copii, eu zic că toți sunt copii, cu câteva excepții. La 17, 19, 20 de ani încă sunt tineri și, până la urmă, Liga a 3-a e un campionat în care ei ar trebui să se dezvolte, să facă pasul spre Liga a 2-a sau chiar mai sus. Apoi, jucătorii străini au și o barieră lingvistică, nu au înțeles de la bun început ceea ce le-am cerut.  Mă bucur pentru ei, pentru toți, că, încet-încet, arată ceea ce pot în teren. Ei mereu au fost aceștia, doar că  o echipă nu se face într-o lună, două. Am avut și momente mai slabe în etapele precedente, dar acum mă bucur că, se vede, creștem de la joc la joc. Și e important că după joc vine și rezultatul, iar eu sper să rămânem pe acest trend ascendent până la finalul anului. Dacă avem răbdare, o să facem o echipă frumoasă, dar eu le iau pas cu pas, meci cu meci”, a mai afirmat Sculici.

„Eu îmi doresc, toți ne dorim să ajungem în play-off, să fim fericiți!”

Indiferent de rezultatele de sâmbătă, Viitorul va termina pe loc de play-off etapa a 8-a, însă tehnicianul ei spune că vrea să fie acolo și la finele sezonului regular. „Astăzi ne bucurăm pentru victorie, dar de mâine dimineață ne gândim la jocul de la Șag. La sfârșit, dacă facem puncte, vom vedea unde ne aflăm, dar eu îmi doresc, toți ne dorim să ajungem în play-off, să fim fericiți. Nu știu ce contracadidați avem, echipele sunt imprevizibile și fiecare poate bate pe fiecare. Nu mi-e frică de alte echipe, ci de ceea ce prestăm noi în cele 90 de minute. Dacă rămânem responsabili și creștem de la joc la joc, depindem doar de noi. Am ajuns pe locul 4 să vedem dacă ne putem menține acolo după etapele care urmează. Am mai legat două victorii în acest sezon, acum sperăm să o legăm și pe a treia, la Șag”, a încheiat Cristian Sculici.

Cojocaru: „Trebuie să câștigi dacă vrei ceva de la fotbal, dar trebuie să ai altă atitudine”

CSC Ghiroda a avut ceva probleme de lot pe „Banatul” din Sânnicolau Mic. Stoi, Ilie sau Gulei nu au putut juca cu Viitorul, dar Călin Cojocaru nu a găsit scuze în asta, ci a dat vina pe atitudinea jucătorilor săi. Iar eșecul e cu atât mai numeros cu cât e al doilea la rând, fără gol marcat. „Meciul l-am început destul de modest, adversarul a pus presiune pe noi. Și-au creat vreo două ocazii din faze fixe, dar după minutul 15 consider că am controlat jocul, i-am ținut în propria lor jumătate. Repriza a doua am început-o foarte bine, dar în ultimile 30 de minute, inexplicabil, am făcut niște greșeli monumentale. Am lăsat pe o centrare să cadă mingea de două ori în careu și au reușit să ne marcheze primul gol. Al doilea gol a venit din lovitură liberă, din punctul meu de vedere a fost luat foarte ușor luat. Iar ultimul gol nici nu mai contează. După 1 și 2-0 am încercat să punem presiune pe adversar, am dus mulți oameni în careu, dar am luat decizii proaste. Nu vreau să caut scuze că au lipsit jucători sau genul ăsta. Avem un lot numeros și consider că toți merită să facă parte din el, dar ca să joace, trebuie să demonstreze, ceea ce nu s-a întâmplat astăzi. E dureros să pierzi două meciuri la rând, nu contează că leam jucat ambele în deplasare, noi trebuie să adunăm puncte, să muncim”, a declarat la final antrenorul celor din Ghiroda.

Iar pentru formația timișană vine un duel de risc maxim, cu ocupanta locului secund, Metalurgistul Cugir. Altfel, Călin Cojocaru nu vrea să vorbească despre șansele la play-off ale echipei sale. „Ne așteaptă iarăși un meci dificil, la Liga a 3-a nu contează unde joci, toate meciurile sunt grele. Trebuie să câștigi dacă vrei ceva de la fotbal, dar trebuie să ai altă atitudine, nu așa cum ne-am prezentat noi astăzi. Am luat golurile foarte ușor, pe greșelile noastre, nu pe fotbalul jucat de adversar. Până când se trage linia peste sezonul regular, mai sunt foarte multe meciuri de jucat. Numai anul ăsta mai avem 9 meciuri de jucat, sunt acolo un grup 6-7 echipe ce pot aspira la play-off, o să intre doar patru. Care o să fie, o să vedem la sfârșit. Echipele cu stabilitate și constanță în rezultate o să fie acolo, să vedem dacă o să fim noi. Eu am încredere în jucători și consider că ce-a fost astăzi a fost un simplu accident”, a concluzionat principalul Ghirodei.

Viitorul Arad – CSC Ghiroda şi Giarmata Vii 3-0

Cum s-au marcat golurile:

1-0 (Min. 53): Stoianovici centrează din dreapta, Vîlcu îi trimite cu capul lui Alexandru Bădăuță, care se întoarce cu fundașul în spate și trage puternic cu stîngul în plasă, din 7 metri!

2-0 (Min. 67): Ianis Sas execută perfect o lovitură liberă de la 17 metri, ușor lateral dreapta, mingea merge peste zid la colțul scurt

3-0 (Min. 90+3): Sas pasează filtrant, Lucian Gal preia în careu și trimite din 13 metri în dreapta lui Bura-Koț!

Formații: 

Viitorul: Gârlea – Stoianovici, Stupu, Pantea, Miculaiciuc (81 Andrieș) – Afedzi – Larosa (90 Gal), Sas, Vîlcu (74 Ghergar), Abdul (74 Rasaq) – Bădăuță (81 Ștef).

Ghiroda: Bura-Koț – Datcu, Bocșan, Brăilean (63 Sabău), Sturzu – Ristin (77 Pop), Precup – Mancaş, Velcotă (63 Cionvincă), Andreaș (63 Jichici) – Ciobanu (77 Buia). 

Arbitri: Eniko Biro Kopriva (Carei) – Ludovic Zifceac, Alexandru Bogdănel. Rezervă: Paul Balaiban (toți trei din Oradea)

Observator arbitri: Gabriel Barjac (Zalău)

Delegat joc: Ioan Papp (Carei)










Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button