Baschet

Baschetbalistele de la Sepsi a pierdut și al doilea meci în EuroCup Women înainte de vizita la Arad, se vând bilete pentru duminică!




Cele mai iubite echipe arădene joacă în campionat în aceeași zi, duminică, 19 octombrie. De la ora 17,30, pe arena „Francisc Neuman” se dispută UTA – Oțelul Galați, în SuperLigă, iar de la ora 19, în Polivalenta arădeană, va avea loc primul examen adevărat al stagiunii pentru FCC UAV Arad, semnată Tatiana Gallova. Pe Mureș vine campioana en-titre, Sepsi SIC Sfântu Gheorghe, ce pare principala favorită la câștigarea titului și în acest sezon.

Confruntarea nu s-a putut juca vineri sau sâmbătă, pentru echipa covăsneană a jucat în această seară în grupele EuroCup Women. Iar baschetbalistele pregătite de Zoran Mikes au cedat, 49-63 (12-13, 11-16, 13-17, 13-17), chiar acasă, în sala Kati Szabo, cu maghiarele de la Szekszárd. Pentru Sepsi au marcat: Potter 16, Davis 10, Gereben 8, Mérész 8, Szabó 4, Diop 3, pe parchet mai intrând pentru „alb-verzi”: Holló, Mikes, Armanu, Haranguș, Cătinean și Ghiță.

E al doilea insucces în Grupa D a EuroCup Women pentru campioana României, după 55-91, în Belgia, cu Kangoeroes Basket Mechelen. Fetele din Secuime au ajuns să joace în a doua competiție europeană, fiindcă nu a contat în barajul pentru EuroLeague Women, cu Galatasaray. Turcoaicele s-au impus în dublă manșă, 81-48, la Sântu Gheorghe și 86-48 la Istanbul.

Altfel, Sepsi în prezenta ediție a LNBF a disputat un singur meci, acasă, cu o altă formație cu pretenții din campionat. 63-43 a fost scorul la care s-au impus „alb-verzile” împotriva baschetbalistelor de la CSM Târgoviște.

În acest sezon, Zoran Mikes se bazează pe șase „straniere”, americancanca Raquel Davis, canadianca Emily Potter, franțuzoaica Mathilde Aicha Diop, unguroaicele Fanni Andrea Szabo, Livia Gereben și Beatrix Meresz. În lot se mai află și fostele jucătoare ale Aradului, Ecaterina Armanu și Alexandra Ghiță.

Prețurile biletelor la meicurile de la Arad ale FCC UAV  sunt aceleași ca și în sezonul trecut: 30 de lei (VIP), 10 lei adulți (restul sălii) și 5 lei pentru copiii între 3 și 14 ani. Copiii sub 3 ani și persoanele cu dizabilități au intrarea gratuită. Tichetele pot fi procurate de AICI








Articole de la JOHNNYBET



Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button