UTA Arad

FCSB are – totuși – un fundaș central apt pentru meciul cu UTA!





Până la urmă, FCSB va conta pe un fundaș central de meserie în meciul cu UTA. Gigi Becali a confirmat pentru cei de la Fanatik că Daniel Graovac și-a revenit după accidentarea suferită și va juca duminică seara, împotriva arădenilor.

Din defensiva campioanei vor lipsi 100% Joyskim Dawa și Mihai Popescu, care s-au accidentat grav, Vlad Chiricheș are și ea probleme medicale, iar Siyabonga Ngezana este suspendat, așa că revenirea bosniacului reprezintă o gură de oxigen pentru FCSB. Rămâne de văzut cu cine va face Graovac cuplu în centrul apărării, dintre Mihai Lixandru sau Baba Alhassan, dar la felul cum Becali a vorbit după eșecul cu Bologna, din Europa League, probabil alegerea sa va fi Lixandru.

De altfel, patronul celor de la FCSB a recunoscut că e foarte interesat de punctele puse în joc cu Bătrâna Doamnă. „Mă interesează campionatul. Și banii de la UEFA, dar în primul rând să fiu în play-off. Eu am încredere în echipă. Dar o să fie probe pentru niște jucători”, declara, printre altele, Gigi Becali aseară.

Omul de afaceri a dat și alte sugestii pentru cum va arăta „11”-le cu formația arădeană și anume: Târnovanu – Cercel, Graovac, Lixandru, Radunovic – Alhassan, Olaru – Miculescu, Tănase, Cisotti – Bîrligea. 










Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button