UTA – tot fără Odada (și) cu Petrolul, clubul arădean are din nou interdicție la transferuri!

Clubul UTA nu a scăpat de ceea ce i-a fost teamă. FIFA i-a impus din nou interdicție la transferuri grupării arădene înainte ca aceasta să-și legitimeze și cealaltă achiziție de la finalul lunii septembrie. Marko Stolnik a și redebutat în „alb-roșu” cu ocazia eșecului (0-4) cu Oțelul, fiindcă datoria de 42 de mii de euro către Ravy Tsouka a fost achitată și croatul a fost legitimat, însă Richard Odada este tot în așteptare.
Având statut de jucător extracomunitar, mijlocașul kenyan avea nevoie de aviz de muncă de la Inspectoratul pentru Imigrări și, cum birocrația în România e mare, acesta nu a fost obținut la timp. Odada a și făcut parte din lotul pe care Adrian Mihalcea l-a deplasat la București, pentru meciul cu FCSB, dar acesta nu a putut fi legitimat la timp și a fost spectator de lux pe Arena Națională, în înfrângerea (0-4) cu campioana en-titre.
Problema antrenoruli Bătrânei Doamne este că nu-l va putea folosi pe Richard Odada nici la meciul cu Petrolul și – probabil – nici cu Metaloglobus, căci e greu de crezut că șefii arădenilor vor stinge litigiile de la FIFA în trei-patru zile. Pe lângă cele achitarea câteva zeci de mii de euro în cele trei spețe, există un termen de minimum 5 zile în care forul condus de Gianni Infantino ar putea anula interdicția de transferuri a arădenilor.
Vă reamintim că gruparea de pe Mureș a fost dată în judecată la FIFA de toți fotbaliștii străini la care a renunțat în vară, unii având de recuperat și 5 salarii restante, alții doar două-trei. Augustin Vuletich sau Lamine Ghezali sunt în capul listei, căci după ce Mircea Rednic i-a exclus de pe lista LPF nici clubul nu i-a mai plătit. Dar, mai au luat bani de la UTA șiDamien Dussaut, Khadim Rassoul, Ibrahima Conte, Paul Mpoku, Johana Eric Omondi, Shayon Harrison sau Nsungusi Effiong, în timp ce Kouya Mabea e un caz aparte. Și asta pentru ivorianul a plecat brusc de la Arad și a fost dat în judecată de avocații clubului arădean.
Adi Mihalcea chiar spera să-l debuteze pe Odada cu Petrolul și, dacă acesta ar fi dat răspunsurile așteptate, să-l titularizeze cu Metaloglobus. Și asta pentru că Mino Sota și Benjamin Van Durmen sunt accidentați, iar Ovidiu Popescu nu arată o formă sportivă prea bună.



Asa de multi sunt care mai au de luat bani de la UTA ? Oare de ce nu sau platit banii la timp ?
Sa vezi câte sunt la Anaf:
ASOCIAŢIA FOTBAL CLUB UTA ARAD
Obligații restante la bugetul de stat 6.543.793 Lei
Obligații restante la bugetul asigurărilor sociale de stat 2.892.417 Lei
Obligații restante la bugetul asigurărilor de sănătate 2.123.839 lei
Total 11,5 milioane de lei adică 2,3 milioane de euro conform cifrelor de pe Anaf. Ro/restante
Nu inteleg cum permite ANAF-ul sa se ajunga la asemenea sume, 2.3 mil. € e enorm. In locul lor la 10.000 as spune stop si ar evita falimente si tunuri de genul acesta. Cam o data la 10 ani cineva tot a muls la UTA din anii ’90. Acum e probabil cea mai lunga perioada de mulgere post-decembrista.
Pentru ca nu au venit sponsorii tai,faliti cu datorii enorme la stat,care ar fi vrut sa puna laba pe UTA.Nici ai lui Rednic…UTA UTA UTA UTA UTA…
De ce nu-i trimiti lui Rednic mesaje sa isi plateasca exotericii adusi,de la care si-a luat comisioane,cu Luana???
Sau ai fracturi de memorie???Sa-ti traduc,sau sa-ti desenez?Poate ca pricepi,in cele din urma…
Adevărul e că mulți dintre ăștia nu merita nici cât au luat dar așa e in fotbal! Turcu plătește!
Se achita toate datoriile cu banii de bilete de la meciul de cupa 😂😂😂
La cine te referi ? La mine sau la DENIS ?
Intrebarea este adresata atotstiutorului Giruta !!!
La naiba… Dacă nu sunteți în stare să conduceți clubul…. Și nici nu mă mir cu astfel de Oamenii…. Atunci declarați falimentul și la revedere… Sunt curios câți au sifonat acest club…. Păcat de oraș, de suporterii… Poate a fost frumos cât a fost……
KUKU,se supara GIRO ca, te-ai luat de Conducere !!!
Mersi Nelu !
Eu zic că logica primează, nu inima… Iar dacă are prieteni printre eii… Atunci , să reconsidere…