Diverse
Deputatul Geanina Pistru: Octombrie e luna conștientizării împotriva cancerului, iar din parlament avem o veste care aduce speranță pacienților oncologici

Astăzi, în Camera Deputaților, am votat amendamentul prin care bolnavii de cancer își pot retrage integral banii acumulați în fondurile de pensii private, exact atunci când au cea mai mare nevoie.
Ca deputat al Aradului, am susținut această inițiativă pentru că pacienții și familiile lor merită să se concentreze pe viață și vindecare, nu pe grija financiară.
Nu e doar o lege, ci un gest de empatie și responsabilitate a statului față de cei care duc cea mai grea luptă.
Pentru fiecare pacient. Pentru familii. Pentru speranță și solidaritate.

