Stranieri aradeni

Dennis Man nu s-a simțit bine în Grecia, PSV-ul a evitat eșecul la ultima fază în etapa a 4-a din Champions League!







Dacă în urmă cu două săptămâni, Dennis Man a fost desemnat omul meciului pentru cele două goluri marcate în succesul celor de la PSV cu Napoli (scor 6-2), arădeanul nu s-a simțit prea bine în Grecia. Campioana Olandei a evitat eșecul în minutele de prelungire, după golul lui Pepi, după ce Olympiacos a a condus încă din minutul 17, prin reușita lui Gelson Martins.

Dennis Man a fost din nou titular, dar a fost înlocuit după 58 de minute, cu marocanul Driouech. În portalul SofaScore, evoluția fostului utist a fost notată cu 6.2. Doar Saibari (5.6), Perisic (5.9) și Dest (6.1), au primit note mai mici decât cea a arădeanului.

Man a reușit 16 dintre cele 19 pase încercate, un procentaj de 84%. Acesta a încercat și două centrări, dar nici una nu a ajuns la un coechipier. În fine, arădeanul a avut două șuturi, ambele pe lângă poartă și a reușit unul dintre cele patru driblinguri încercate.

După egalul cu Olympiacos, PSV a ajuns la 5 puncte acumulate în patru meciuri din UEFA Champions League și este pe locul 17 în ierarhia fazei ligii. În schimb, grecii sunt doar pe locul 31, cu două puncte.

 










Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button