Viitorul a câștigat pe linie duelurile de la „republicani”, cu CSȘ Gloria! La U15 s-a produs rocada!

La finalul săptămânii trecute, am avut parte de un derby arădean în campionatul juniorilor republicani. Mai precis, CSȘ Gloria și Viitorul s-au înfruntat la patru categorii de vârstă pe terenul din Subcetate și de fiecare dată câștig de cauză au avut oaspeții. Dar, în afară de „ciocnirea” de la U15, partidele au fost destul de echilibrate și mai ales disputate sub semnul fair-play-ului. Să le luăm pe rând:
Campionatul Național U19: CSȘ Gloria – Viitorul 0-2
Dacă formația „galben-albastră” ar fi câștigat împotriva celor de la Viitorul, diferența dintre echipe, în clasamentul seriei a 9-a, s-ar fi redus la două puncte. Însă, „roș-albii” s-au dovedit mai buni, au punctat după pauză prin Lobonț (titular în Liga 3-a, în deplasarea de la Blaj) și Mihoc, s-au impus cu 2-0 și-și păstrează locul 3, la 5 puncte în spatele liderului Ripensia și 4 față de viceliderul CSM Reșița.
Formații:
CSȘ Gloria U19: Faur – Barta, A. Șușcă, Iovu, Rohacs, Militaru, Butar, Pleșcuță, P. Schreiber, Piazzi, Benea, Bumbu, Iordăchescu, Iercoșan, Ursein, Kodoran, Cociotă, C. Bociort, Bokse. Antrenor: Dorel Mutică
Viitorul U19: Faur – Crișan, Lobonț, Buză, Miculaiciuc – Pal – Gal, Ștef, Ghergar, Berindeie – Ronai. Au mai jucat: Tușa, Mihoc, Popescu. Antrenori: Cristian Sculici și Adrian Sas

Campionatul Național U17: CSȘ Gloria – Viitorul 0-5
Diferența a fost și mai mare în întâlnirea formațiilor formați din fotbaliști născuți în anul 2009 și mai mici. După 3-0 la pauză, Viitorul a oprit tabela la 5-0, toate golurile purtând semnătura lui Maki. Din păcate pentru ei, CSȘ Gloria rămâne fără nici un punct în seria a 9-a, în timp ce formația „roș-albă” e pe locul 2, la cota 24 de puncte, la 4 lungimi de undă în spatele liderului CSȘ Lugoj.
Formații:
CSȘ Gloria U17: Madoș – Manciu, Al. Roșca, Țuțuianu, Dehelean, I. Trif, Vonea, Iordache, L. Dinu, Nastor, Bandrabur, Ad. Buz, An. Buz, Kis, Blaj, Coraș, C. Bociort: Antrenor: Árpád Cserneczky
Viitorul U17: Fador – Nădăban, Tomescu, L. Catanzariti, Drăgoiu – Burada – Drăgoiu, Bunaciu, Vezan, Cioară – Olatunji. Au mai jucat: Terpea, Dehelean, Truță. Antrenori: Cristian Sculici și Adrian Sas
Campionatul Național U16: CSȘ Gloria – Viitorul 1-2
Lider autoritar în seria a 7-a campionatului U16, Viitorul s-a impus și în „vecini”, la limită (2-1), în fața echipei lui Ioan Bănățan, formată în special din generația 2010 de la Progresul Pecica. Popescu a reușit „dubla” pentru oaspeți, după ce scorul pauzei a fost egal: 1-1. Pentru „galben-albaștri” a înscris Havram.
„Aș vrea să-l felicit pe colegul meu de breaslă, Frenky Bănățan pentru tot ceea ce face la echipă pe care o antrenează, ne pune probleme din ce în ce mai multe. Din păcate, terenul foarte greu ne-a pus probleme mari ambelor echipe”, a fost concluzia lui Ciprian Pistrui, antrenorul liderului Viitorul.
Formații:
CSȘ Gloria U16: P. Andrieș – Mocanu, Ad. Buz, Țuțuianu, Husăraș, I. Trif, Borlan, Havram, Coiș, Nastor, Prisăcaru, An. Buz, Gyorky, Brînzei, Paladie, R. Aslău, V. Ponta, D. Dragoș, L. Borcea, Grad, Kis. Antrenor: Ioan ”Frenki” Bănățan
Viitorul U16: Sturza – Popa, Tanasă, Rus, Pantea – Terpea – Sîrb, Toma, Dehelean, Mihoc – Popescu. Au mai jucat: Maki, Pal, Marincei. Antrenor: Ciprian Pistrui
Campionatul Național U15: CSȘ Gloria – Viitorul 0-2
În urmă cu două etape, CSȘ Gloria era lider în seria a 7-a din CN U15, dar a pierdut teren cu duă eșecuri al rând. Primul a avut loc la Sibiu, cu Alma, iar cel de-al doilea zilele trecute în fața echipei ce conduce acum în clasament. Viitorul s-a impus cu scorul de 2-0, după reușitele semnate de Lupulescu și Sîngeorzan, însă gazdele au meritat, poate, mai mult.
„A fost un adevărat derby, am jucat cu locul 1 pe masă, iar băieții mei doreau să-și ia și revanșa pentru înfrângerea din tur. După o primă repriză dominată de noi și concretizată prin golul lui Lupulescu, după pauză am suferit mult jocul colegilor de la Gloria. Din fericire, am avut un portar în mare formă, pe Jucă, cel care a scos trei goluri ca și făcute. A venit apoi golul de 2-0, foarte frumos, al lui Sîngeorzan, un copil de 2012 și ne bucurăm de această victorie cu adversarul direct din vârful clasamentului. Dar, am câștigat doar o luptă, războiul e încă lung, felicit ambele echipe pentru jocul de sâmbătă”, a fost radiografia partidei făcută de Ciprian Pistrui, tehnicianul noului lider al seriei.
Formații:
CSȘ Gloria U15: Madoș – Cătană, Abrudan, Manciu, I. Ardeu, Aparaschive, Miheț, Paven, S. Fricățel, Dascălu, Oniț, C. Ardeu, L. Dinu, Funău, Vonea, Roxin, Anghel, R. Iordache, Păulișan, Popescu, Pârtan. Antrenor: Mihai Roșca
Viitorul U15: Glevan – Vesa, Cristea, Truță, Ciui – Ilisie – Buzea, Tomescu, Lupulescu, Fîc – Ciocondar. Au mai jucat: Jurcă – Mănescu, Sîngeorzan. Antrenor: Ciprian Pistrui







