SuperLiga, etapa a 16-a: Farul oprește la 11 meciuri seria pozitivă a Botoșaniului, U. Cluj nu are probleme cu „lanterna” înainte de vizita la Arad!

Vineri
Universitatea Cluj – Metaloglobus București 3-1
Față de UTA, care a accelerat pe final de joc și a obținut cele trei puncte, Universitatea Cluj a luat-o tare de la început pe Metaloglobus și și-a asigurat, practic, victoria după prima repriză. Veteranul Dan Nistor a fost cel care a făcut diferența încă din start, cu două șuturi plasate lângă bara din stânga lui Gavrilaș, după pasele lui Lukic și El Sawy. Acesta din urmă a avut și o bară. Golul meciului l-a reușit „închizătorul” Bic, cu un șut de la 22 de metri, sub transversală. Estetică a fost și reușita lui Fernandes imediat de după pauză, la capătul unei acțiuni personale, însă bucureștenii nu au reușit să revină cu adevărat în joc, cu toate că au dominat teritorial. S-a terminat 3-1 și Universitatea a obținut prima sa victorie acasă din acest sezon, toate celelalte patru succese venind în deplasare. „Șepcile” trec, astfel, peste UTA, pe locul 8 la un punct în față, în timp ce Metaloglobus leagă două eșecuri în Ardeal.
Farul Constanța – FC Botoșani 2-0
După 13 partide fără înfrângere (11 în Superliga și 2 în Cupa României), liderul SuperLigii a pierdut la Ovidiu. Totul a mers strună pentru Farul, care a – practic – a decis confruntarea cu Botoșaniul încă după primul mitan. Tabela a suferit prima modificare încă din minutul 5, când Vînă a tras spectaculos la vinclu, mingea mușcând din paianjenul porții lui Anestis. Era al doilea gol consecutiv marcat de mijlocașul lui Zicu, care punctase și în etapa precedentă, contra lui Csikszereda. Moldovenii au reacționat și Petro a fost aproape să restabilească egalitatea în două rânduri, dar Buzbuchi s-a opus în ambele cazuri. După ultima paradă, gazdele au plecat pe o contră rapidă și Friday a făcut fault de ultim apărător și a fost eliminat primește cartonașul roșu. Soarta partidei s-a tranșat în prelungirile primei reprize, când Diaw l-a călcat pe Vînă, iar I. Kovacs a dat penalty cu ajuorul VAR. Larie a transformat și a majorat avantajul marinarilor. Spre final, Bordeianu mai putea aprinde ceva speranțe pentru o remiză pentru echipa sa, dar a ratat lamentabil și Botoșaniul poate cădea pe locul 2, dacă Rapidul face măcar un punct cu FC Argeș sâmbătă seara.
Vineri, 7 noiembrie
Universitatea Cluj – Metaloglobus București 3-1
Nistor 10, 22, Bic 38 / Ely Fernandes 47
Farul Constanța – FC Botoșani 2-0
Vînă 5, Larie 45+2 – penalty
Cartonaș roșu: Friday 37 (Botoșani)
Sâmbătă, 8 noiembrie
Ora 14.30 Petrolul Ploiești – Oțelul Galați
Ora 17.30 Dinamo București – FK Csikszereda Miercurea Ciuc
Ora 20.30 FC Rapid – FC Argeș
Duminică, 9 noiembrie
Ora 14.30 Unirea Slobozia – CFR 1907 Cluj
Ora 17.30 Universitatea Craiova – UTA
Ora 20.30 FC Hermannstadt – FCSB
Clasament

Etapa următoare:
Vineri, 21 noiembrie 2025
ora 17:30 Csikszereda – Unirea Slobozia
ora 20:30 FC Argeș – Universitatea Craiova
Sâmbătă, 22 noiembrie 2025
ora 15:00 UTA Arad – FC Universitatea Cluj
ora 20:30 FCSB – FC Petrolul
Duminică, 23 noiembrie 2025
ora 17:30 Oțelul Galați – Farul Constanța
ora 20:30 CFR 1907 Cluj -FC Rapid
Luni, 24 noiembrie 2025
ora 17:30 Metaloglobus – AFC Hermannstadt
ora 20:30 FC Botosani – Dinamo București
FOTO: Farul Constanța (facebook)







