Fotbal judetean

Meciurile și arbitrii etapei a 13-a în Liga a IV-a Mavros: Titlul de campioană de toamnă se decide la Sebiș și Felnac, fluieră Deac și Gornic!


Cu excepția celor de la Șiriana Șiria ce și-a terminat deja treaba în prima parte a sezonului 2025-2026 al Ligii a IV-a Mavros, celelalte 12 formații sunt la 90 de minute de vacanța de iarnă. Încă sunt destule locuri de decis până la primăvară, începând cu campioana de toamnă.

Teoretic, celor de la Ahtletico Vinga le-ar ajunge și o remiză la Sebiș, căci are un golaveraj destul de bun ca să nu fie ajunsă de Felnac, care e și ea favorită la meciul de acasă, cu Bocsigul. E clar, însă, că formația lui Radu Popa ar dori să nu se înghesuie în fotoliul până la primăvară, dar trebuie să se descurce fără suspendatul Șimăndan. Deac și Gornic fluieră meciurile din care se alege formația ce termină prima anul.

Nici locul 3 nu este încă jucat și se va decide în duelul Podgoria Pâncota – CS Socodor, arbitrat de Ionuț Nicoraș.  Cum Frontiera are parte de derby-ul zonal cu Macea, care nu va putea conta pe Edu, Vladimirescu e pregătit să profite dacă e cazul, având meci acasă cu codașa Pecica II. Cu toate că lui Dehelean îi lipsește Alex Crișan.

Și Nădlacul speră să o întreacă din nou pe Macea, dar pentru asta trebuie să treacă de incomoda echipă din Șimand.

Raul Bănățan ( Progresul Pecica), Mircea Vărădeu (Șiriana Șiria), Alexandru Crișan, Ovidiu Edu,(Macea), Marius Șimăndan (Athletico Vinga),

Sâmbătă, 15 noiembrie 2025, ora 11

Victoria Nădlac – Şoimii Şimand

Arbitri: Alexandru Vasi – Liviu Iacob, Valentin Bernat. Observatori AJF: Romulus Tănăsescu, Ionel Iovescu

Podgoria Pâncota – CS Socodor

Arbitri: Ionuț Nicoraş – Remus Naghi, Dan Cojocariu. Observatori AJF: Emil Arsa, Andras Mako

CS Vladimirescu – Progresul Pecica II

Arbitri: Răzvan Rusu – Dorin Boiț, Ovidiu Ivan. Observatori AJF: Mircea Bondar, Vasile Rad

Sâmbătă, 15 noiembrie 2025, ora 14

Național Sebiș – Athletico Vinga

Arbitri: Alin Deac – Zoltan Nagy, Adrian Bunaciu. Observatori AJF: Mihai Jivan, Bogdan Peşte

Victoria Felnac – Olimpia Bocsig

Arbitri: Alex Gornic – Nicoleta Şuşca, Paul Iovescu. Observatori AJF: Adrian Apătean, Marcel Vida

Voinţa Macea – Frontiera Curtici 2004

Arbitri: Cristian Coroban – Ovidu Dașcău, Maximilian Tănăsescu. Observatori AJF: Leontin Buda, Marian Nedelea

Șiriana Șiria stă.

 Clasament








Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button