Pugilistul Andrei Marcu e campion național de tineret, arădeanul i-a bătut pe brăileni la ei acasă!

Medalia de bronz a lui Andrei Marcu la Cupa României de tineret a fost doar preambulul spre adevărata performanță. Pugilistul de la Motorul tocmai a devenit campion național de tineret la categoria 65 de kilograme.
La Brăila, în drumul spre aur, arădeanul i-a învins prin decizie de unanimă pe Marius Panţiru (CS Focşani) și Gabriel Simion (CS Botoşani). În semifinale, Marcu a câştigat prin inferioritatea adversarului în repriza a doua, în faţa brăileanului Mahmoud Aslam. În meciul cu titlul pe masă, Andrei Marcu l-a dominat categoric pe favoritul gazdelor, Ştefan Băcilă (CSM Brăila) şi a urcat pe prima treaptă a podiumului.
Născut la Frumuleni, Marcu a început să practice boxul în urmă cu 7 ani la Motorul Arad, sub comanda regretatului maestru Florian Barna. Andrei Marcu a mai trecut apoi prin mâna lui Florin Delamarian, Ionel Dărău și Ruben Stoia, iar vârful carierei sale de până acum l-a atins avându-i în colțul său pe Marius Tătar şi George Popescu.
Chiar unul dintre foștii săi profesori, Ionel Dărău, câștiga precedentul titlu național de box la tineret în anul 2000, adică în urmă cu un sfert de secol în urmă. Antrenorii lui Dărău au fost regretații Dionisie Szekely și Florian Barna.
Elev în clasa a 11-a A la Colegiul Naţional „Elena Ghiba Birta”, Andrei Marcu este deja o certitudine pentru boxul românesc, urmând să reprezinte „tricolorul” la competiţiile internaţionale de anvergură.

