Arbitrii bucureșteni se înghesuie la UTA – U. Cluj, arădenii au câștigat deja două meciuri în 2025 cu „centralul” meciului de mâine!

UTA și Universitatea Cluj luptă sâmbătă, de la ora 15, pentru trei puncte ce le-ar ține în luptă pentru un loc de play-off în ediția 2025-2026 a SuperLigii. Comisia Centrală de Arbitrii a optat pentru o brigadă formată doar din bucureșteni, atât în teren, cât și Camera VAR, excepția numindu-se rezerva Cătălin Buși, din Râmnicu Vâlcea.
„Centralul” confruntării este Marcel Bîrsan, cu care Bătrânei Doamne i-a mers foarte bine în 2025. Fluierați de bucureșteanul de 43 de ani, arădenii au câștigat cu 2-0 partida cu Oțelul, din startul play-outului sezonului trecut, iar în etapa a 4-a din acest campionat s-au impus cu 2-1 pe „Ilie Oană”, cu Petrolul.
Cea de-a treia victorie cu Bîrsan la centru (din totalul de 15), UTA a obținut-o în SuperLigă chiar într-o confruntare de la Arad cu U. Cluj, din august 2022. „Roș-albii” se impuneau cu 2-1, unul dintre goluri fiind marcat de Virgiliu Postolachi, cel care va fi adversarul arădenilor mâine. În acest sezon, „fluierașul” din capitală a arbitrat-o o singură dată pe U. Cluj, în eșecul, 2-1, de la Craiova, cu Universitatea, din august.
Așadar, mâine, Bîrsan va fi asistat de concitadinii săi, Mihăiță Necula și Cosmin Vatamanu, în timp ce în dubița VAR vor lua loc Andrei Chivulete și Andrei Antonie.
Arbitrii vor fi notați de orădeanul Octavian Șovre, iar delegat LPF este Florin Bătrânu.

