UTA U 15 câștigă și la Craiova și iernează pe primul loc, ciucanii au plecat cu toate punctele de la Arad! Scor record pentru puștii lui Diarra

Echipele mari ale Academiei UTA nu au avut o penultimă etapă a anului prea reușită în play-offul Ligii de Tineret/Elitelor. Formațiile U 18 și U17 au cedat pe teren propriu cu Csikszereda, la capătul unor partide cu mulți nervi și cartonașe. În ziua în care a împlinit 48 de ani, Marius Ciubăncan și-a văzut echipa pierzând destul de rău la Craiova, revanșa utistă venind din partea elevilor lui Dinu Donca și Costel Bogoșel, care și-au luat punctele prin care rămân pe primul loc cel puțin până la primăvară. În fine, formațiile mici nu au avut probleme în județul Alba, la Sebeș, cea antrenată de Abdoulaye Diarra făcând un scor record.
Liga de Tineret (play-off): Academia UTA – AFK Csikszereda 0-1
Cu toate că au contat pe jucătorii din circuitul primei echipe, Roșu, Hodoșan, Mate sau Țăroi, juniorii mari ai Academiei UTA rămân fără victorie în play-off. În etapa a patra, „roș-albii” au cedat cu 0-1 în fața celor de la Csikszereda. Luca Noveli, atacant care a debutat în SuperLigă pentru ciucani, a decis meciul cu golul din minutul 54.
Roșu – Bărbat, Ancateu, Ene, Berar, Matei, Hodoșan, Tolcea, Corchiș, Țăroi, Zvenca a fost primul „unsprezece” aliniat de Mihai Petcuț și Flavius Moisa, care mai apoi au apelat și la Burcă și Galcue.
Liga Elitelor U17 (play-off): Academia UTA – AFK Csikszereda 1-2
Nici elevii pregătiți de Sandu Gaica, Radu Mărginean și Adi Ungur nu au simțit gustul victoriei în play-off, însă pentru ei lucrurile stau și mai rău. Arădenii au bifat eșecuri la rând, ultimul în fața celor de la Csikszereda
Meciul de pe „Motorul” a început, totuși, bine pentru gazde, care au marcat prin Dogan, în minutul 24, însă formația din Secuime a întors meciul până la pauză, prin Bota (34) și Bodi (43). S-a terminat 1-2 și UTA U17 a alunecat pe ultimul loc, după ce intrase pe locul 3 în play-off.
Formația de start a fost alcătuită din: Popescu – Barbu, Ile, Sandu, Dogan, Roateși, Picioruș, Margan, L. Sabău, R. Sabău, Cijevschi. Pe parcurs au mai intrat: Orădan, Hangu, Drăgușin și Macovei.
Liga Elitelor U 16 (play-off): Universitatea Craiova – Academia UTA 5-2
UTA U16 rămâne pe poziția a cincea după duelul de la Craiova, pe care l-a pierdut cu scorul de 5-2. Arădenii au fost cei care au marcat primii, prin Șerban (min. 27), dar echipa pregătită de Bogdan Vrăjitoarea a egalat două minute mai târziu, prin Lupu. Scorul pauzei a fost 2-1, după reușita lui Plopeanu. Pelău a egalat la 2 pentru UTA, în minutul 61, dar Stocheci (67), Plopeanu (69) și Mișan (77) au punctat pentru succesul clar al oltenilor.
Primul „unsprezece” al „roș-albilor” a fost alcătuit din Pavelea – Manolache, Hangu, Șerban, Cotuna, Ianis, Pelău, Vidac, Sulea, M. Rădoi, Balabaș, Ciornea. Au mai jucat Mihalca, Popov, Oraș, D. Rădoi și Bacalu.
Liga Elitelor U 15 (play-off): Universitatea Craiova – Academia UTA 0-2
Trupa lui Dinu Donca și Costel Bogoșel și-a respectat statutul de lider în seria a doua a play-offului Ligii Elitelor U15 și s-a impus cu 2-0 și la Craiova, echipa de pe locul 3. Eroul partidei a fost Andrei Burchardt, autorul celor două goluri din repriza a doua.
Molnar – Bulzan, Rozniciuc, Mezei, Mustață, Herlo, Radu, Antal, Popa, Bud, Burchardt au fost jucătorii aliniați de cei doi antrenori, care au apelat pe parcursul meciului și la Barta, Baltag, Iovanovici, Gallizioli și Urs.
La final, „roș-albii” au sărbătorit titlul neoficial de campioană de toamnă și asta pentru că play-offul Ligii Elitelor U15 se va relua la anul, în luna martie. UTA e prima cu 29 de puncte, urmată fiind de CFR Cluj (28 de puncte) și U. Craiova (23 de puncte).
Liga Elitelor U14: LPS Sebeș – Academia UTA 0-4
Băieții pregătiți de Mihai Roșca au câștigat cu 4-0 în deplasare la LPS Sebeș, grație golurilor reușite de Talpaș (2), Nagy și Secianschi. Formația de start i-a cuprins pe Oprean – Burcă, Lăzărescu, Secianschi, Neagu, Gorea, Stan, Muraru, Nagy, Talpaș, Oprea. Au mai jucat David și Oniga.
Liga Elitelor U13: LPS Sebeș – Academia UTA 1-20
Cel mai mare scor din weekend l-a reușit trupa pregătită de Abdoulaye Diarra, care a învins cu 20-1 la Sebeș în Liga Elitelor U13. Tabuia (4), Blaj (3), Vaida (3), Pantiș (2), Iga (2), Crișan, Dumitrean, Iasovici, Bondor, Truță și Szabo au fost marcatorii celor douăzeci de goluri.
Pe parcursul meciului au jucat pentru UTA: Petrică, Ștef, Nouphal, Bouhar, Predoiu, Miclea, Darian, Iga, Semen, David, Vaida, Bondor, Iasovici, Blaj, Tabuia, Crișan, Rosenbach, Pantiș, Szabo, Gabor și Truță.
Echipele mari ale UTA-ei încheie anul în campionat în intermediara din această săptămână la București, cu Rapidul. UTA U 16 și U15 au meciuri acasă, sâmbătă, în S4-Grupa B, în compania echipelor din Ghiroda și Giarmata Vii. În fine, echipele utiste din Liga Elitelor U14 și U13 îi găzduiesc pe cei de la Corvinul.

