Sferlea și Madar și-au încheiat în optimi aventura în două probe ale „mondialelor” de tenis de masă!

Echipele României au pierdut pe linie meciurile jucate în optimile de finală ale Campionatelor Mondiale de tenis de masă pentru juniori de la Cluj-Napoca.
La feminin, echipa Under 19 (junioare) a României a fost învinsă de India cu 3-2. Bianca Mei-Roșu a câștigat ambele puncte ale echipei noastre, după 3-1 (5-11, 11-7, 12-10, 11-8) cu Syndrela Das și 3-0 (16-14, 11-8, 11-6) cu Taneesha Kotecha. Alesia Sferlea, de la CSM Arad, a pierdut meciul cu Taneesha Kotecha, scor 0-3 la seturi (8-11, 1-11, 8-11) și pe cel cu Syndrela Das, scor 1-3 (11-7, 13-15, 6-11, 9-11). În alt meci, Andreea Jifcu a pierdut duelul cu Pritha Vartikar, scor 1-3 (5-11, 16-14, 9-11, 8-11).
Echipa feminină U15 (cadete) a României, cu arădeanul Cristian Dodean secund, a fost învinsă tot în optimi de selecționata Statelor Unite cu 3-1. Patricia Stoica a dispus de Abigail Yu cu 3-0 (11-8, 13-11, 11-6), dar a pierdut meciul cu Irene Yeoh, scor 0-3 (8-11, 5-11, 8-11). În alte meciuri, Maya Madar, de la CSM Arad, a pierdut duelul cu Irene Yeoh, scor 0-3 (2-11, 7-11, 3-11), iar Kariss Șerban s-a înclinat în partida cu Satya Aspathi, scor 1-3 (7-11, 8-11, 11-9, 13-15). La dublu mixt U19, Alesia Sferlea și egipteanul Badr Mostafa au cedat în primul tur în fața japonezilor Ryuusei Kawakami/Sachi Aoki cu 0-3 (8-11, 10-12, 7-11).
La Under-15 dublu mixt, Andrei Țîbîrnă și Maya Madar au pierdut în optimi în fața cuplului sud-coreean Seungsoo Lee/Yerim Heo cu 0-3 (6-11, 10-12, 4-11). În primul tur, cei doi români au învins perechea Vitor Thiofilo (Brazilia)/Jade Morice (Tunisia) cu 3-1 (11-7, 11-8, 5-11, 11-8).
Urmează probele de dublu și simplu, unde fetele Aradului încearcă clasări cât mai bune.
Foto: FRTM

