UTA Arad

Adi Mihalcea e afectat de pierderea lui Tzionis, dar: „Trebuie să găsim soluții, am idee cum aș dori să joc”


După Hakim Abdallah, UTA l-a pierdut pe o perioadă lungă de timp și pe un alt internațional al său. Marinos Tzionis revenise de la naționala Ciprului cu o problemă medicală, o lovitură în talpă, însă avea să se accidenteze într-o altă zonă în startul partidei cu U. Cluj.

„Decarul” arădenilor a suferit o fractură de peroneu, iar Adrian Mihalcea susține că fotbalistul ar trebui să revină pe gazon peste aproximativ două luni. Până atunci, antrenorul „roș-albilor” trebuie să găsească alte soluți pentru banda stângă, iar variante are, dintre Costache, Vlăsceanu, Țăroi, Alomerovic sau chiar Barbu. „După ce am pierdut, ironic spun, având și acea problemă de arbitraj, și mai gravă este accidentarea lui Tzionis. Se știe foarte bine că el este unul dintre jucătorii cu foarte multe minute, un fotbalist cu un progres semnificativ. E o pierdere importantă, dar, în același timp, trebuie să găsim soluții și avem soluții care să suplinească absența lui Marinos. Ne dorim doar ca cei care vor intra în acea poziție să se ridice la un nivel bun și fac apel la faptul că de fiecare dată avem nevoie de toți jucătorii sau de cât mai mulți jucători în formă. Fiecare în parte sunt importanti. Pentru meciul de la Sibiu luăm în calcul toate variantele. Bineînțeles că am idee despre cum aș dori să joc, dar vom vedea. Mâine mai avem un antrenament, avem și ceva probleme de sănătate, și de asta trebuie să gestionăm situația grupului”, a declarat Adrian Mihalcea.

„Principalul” arădenilor se așteaptă să-l aibă pe Tzionis din nou la dispoziție cel mai repede la finalul lunii ianuarie. „Undeva peste vreo două luni ar fi apt să reintre, poate plus, minus o săptămână, două. Depinde de cât de bine se recuperează el. Aici depinde nu neapărat de voința lui, cât de maniera în care reușește să se recupereze, dar în anul acesta calendaristic, cu siguranță, nu va mai juca”, a completat tehnicianul arădenilor în legătură cu cel mai bine cotat fotbalist al său.

Cel mai probabil, Tzionis va fi singura absență generată de o probleme medicală pentru meciul de la Sibiu și asta pentru că Dejan Iliev se simte deja mai bine după toxiinfecția alimentară și ar putea face parte din lot. Dar, chiar dacă va fi apt din punct de vedere medical, nord-macedonianul pare să rămână varianta a doua între buturi, după Andrei Gorcea. „Dejan a venit după o perioadă cu probleme medicale, dar astăzi a reintrat, vom vedea ceea ce se întâmplă în continuare. Puțin mai devreme spuneam de importanța tuturor. Sunt jucători care trebuie să antreneze și să demonstreze zi de zi că merită să joace. Dejan este unul dintre jucătorii echipei și bineînțeles că este și unul dintre capitanii ei. Dar deciziile îmi aparțin, vom vedea, trebuie să gestionăm această situație. Nu este o situație deloc plăcută, dar eu cred că, până la urmă, cei care vor intra vor fi nevoiți să se ridice la un nivel bun”, a completat Mihalcea.

Acesta a confirmat și includerea în lot, în premieră pentru un meci de campionat, a lui Richard Odada. „S-a antrenat bine, a avut o dezamăgire că nu am reușit să-l legitimăm. Acum are toate actele în regulă și cu siguranță va fi în lot și poate va debuta la Sibiu. Dacă n-am fi avut și această accidentare a lui Tzionis, puteam să spun că, în momentul de față, avem tot lotul complet”, a mai afirma Adi Mihalcea.








Articole de la JOHNNYBET



3 comentarii

  1. Alomerovici ar fi o soluție perfecta ca mijlocaș de banda, după părerea mea.E tehnic si el si pare mai mult ca poseda calități de mijlocaș

    8
    1
  2. Variante Vlasceanu si Taroi???Poate in ochii unora dar nu la domnul Mihalcea…Despre Barbu???Numai de bine sa dorim…Inca…
    In banda stanga nu vad probleme cu Alomerovici si Padula in tandem..Ramanem sa depindem de forma de moment al lui Alin Roman,Costache,cel putin..De ce nu am putea aduce 3 puncte de la Sibiu???
    Nu trebuie decat putina concentrare si vointa!Hai baieti…sa ne facem iernatul cat mai usor posibil!
    Multa bafta!

    7
    4
  3. Alomerovic cu siguranță a demonstrat calități ofensive deosebite .Vezi cele 9 assisturi din sezonul trecut la echipa de la care a fost achiziționat.Deci cu siguranță va fi o variantă interesantă acolo cu Padula în spatele său !

    3
    1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button