UTA Arad

Adrian Mihalcea a recunoscut unde-și mai dorește întăriri în iarnă, ce se întâmplă cu Zsori sau Vlăsceanu?




După meciul cu Hermannstadt, câștigat de UTA cu 2-1, Adrian Mihalcea a vorbit puțin despre achiziții din iarnă. Tehnicianul vorbea la Sibiu despre două-trei mutări în lotul său, iar astăzi a vorbit mai pe larg despre ceea ce și-ar dori pentru a avea un lot mai competitiv pentru partea a doua a sezonului.

Mihalcea a recunoscut că și-ar dori întăriri în special pe cele două benzi ale liniei de mijloc, de acolo de unde a dispărut Marinos Tzionis după acea fractură de peroneu. În plus, e evident că Daniel Zsori sau Laurențiu Vlăsceanu nu-l conving pe „principalul” arădenilor din diverse motive, fiind – de altfel – singurii fotbaliști apți din lot care nu au prins un loc în lotul de 22 cu care UTA s-a deplasat la Sibiu. Exceptându-i pe unii juniori, care – de altfel – au și jucat în Cupa de Tineret, la Miercurea Ciuc.

De exemplu, Vlăsceanu nu va avea șansa să joace nici în Cupă, fiindcă e jucătorul lui FCSB și are acea clauză. Cât despre Zsori, se știe că de la acel episod de indisciplină a maghiarului, de pe finalul disputei cu Slobozia, relațiile s-au răcit iremediabil. Zsori a mai intrat pe teren doar în precedentul meci de Cupă, cu Petrolul, iar azi Mihalcea nu a fost clar cu privire la convocarea maghiarului cu FCSB. „Vom vedea, nu sunt supărat pe el, nu s-a pus problema așa. El s-a pregătit cu noi, au fost deciziile mele ca întotdeauna de a juca sau nu, de a fi în lot sau de a rămâne în afară lui, cum – de altfel – este și cu ceilalți jucători. Dacă au fost probleme sau anumite discuții, au fost în birou la mine și le-am explicat totul. Zsori este o soluție, vom vedea dacă e o soluție pentru meciul de mâine”, a spus Mihalcea.

În momentul în care a acceptat împrumutul de la FSCB la UTA, Laurențiu Vlăsceanu își dorește constant, lucru care nu s-a întâmplat la Arad. Mijlocașul de bandă de 20 de ani a avut apariții meteorice în „alb-roșu”, iar cu FCSB va din nou în tribune. „Toți jucătorii își doresc să joace, sunt și nemulțumiți care trag foarte bine la antrenamente să devină titulari. În momentul când unii sunt într-o formă sportivă foarte bună, atunci sunt alții care vor sta pe bancă și lucrurile acestea s-au întâmplat și se vor întâmpla și în continuare. Acum, deciziile de a juca sau cât ar juca le iau și ca o consecință a unor parametri stabiliți dinainte. Dar nu cred că e cazul acum să spunem despre vreun jucător sau altul care a jucat mai puțin și care și-aș dori să joace mai mult. Dacă-și doresc pot spune ei, sunt liberi să facă ceea ce vor, dar de la mine nu o să auziți altceva. Eu doar îmi doresc ca toți să zburde în antrenament, încât să pot să mă gândesc la fiecare, la un moment dat, dacă-l bag mai mult în teren”, a completat Adrian Mihalcea.

Pe de altă parte, antrenorul „roș-albilor” și-a manifestat dorința de a avea mai multă concurență reală în benzile terenului. „Am zis că nu vreau să fac foarte multe modificări în iarnă, dar – într-adevăr – avem problema dublurilor pe unele posturi și atunci avem nevoie de jucători acolo. Sunt posturile de atac în zona laterală, nu știm cât va lipsi Marinos, dar nu mai mult de două, trei schimbări. Nu vor fi schimbări masive, reorganizări. Discutăm, ne-am dori unii jucători, dar deja e prea devreme pentru a avea un răspuns concret din partea lor. Dar am punctat pozițiile, conducerea știe, în special Codru (n.a. Grădinariu, directorul sportiv al celor de la UTA) cunoaște ceea ce îmi doresc în anumite poziții. Acum vom vedea și ce putem să aducem în iarnă, dar sunt mai puține opțiuni decât în vară. Lucrăm la acest lucru, cred că v-ați obișnuit că nu vorbim prea mult înainte. Iar până în iarnă noi mai avem patru meciuri, iar pe mine mă interesează să reușim ca în Cupă să avem speranțe în continuare, iar după, în campionat, să terminăm cu brio anul”,mai afirmă antrenorul principal al „Bătrânei Doamne”.

Întrebat dacă vor fi și două-trei plecări dacă tot își mai dorește două-trei achiziții, Mihalcea a adăugat: „Oricum lotul nu este foarte mare, dacă dăm juniorii la o parte. Nu e un lot foarte bun numeric, dar sunt mulțumit de ei, vom vedea. La momentul actual nu s-a discutat nimic pentru că nu îmi stă mie capul acolo. Am aceste meciuri foarte importante la care lucrez și la care vreau să mă concentrez. La un moment dat veți afla toate aceste date”.








Articole de la JOHNNYBET



Un comentariu

  1. Tăcerile dintre cuvinte. Mihalcea ,, mitraliaza” antrenorii ca la o tragere de noapte.!! E spre binele echipei și pune trese pe priceperea tânărului antrenor. Suntem obișnuiți ca el sa arate explicit situația clara a jucătorilor. Nu înțelegem nici ce e cu Vlăsceanu, și mai puțin cu Zsori. Nu tagaduim dreptul dansului la opțiuni. Stelistul Vlăsceanu, părea dorit, și cât a jucat nu părea în plus. Cat a jucat, un mister, nefiind accidentat. Tot mister neelucidat surghiunul prelungit. La Zsori marginalizarea e supravalorizata. E părerea unei majorități. Nu ca ar fi vreo valoare, dar concurează la cel mai,, iubit” dintre divizionari. Și asta când nu erau atacanți. Mihalcea un tip dur, cam asa trebuie sa fie un antrenor. Dar nici neiertător la fapte omenești scuzabil. Mai curioasa, sau nu, e atitudinea conducerii. La UTA, nu lipsesc jucători ca număr, doar vreo doi, de valoare.

    10
    3

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button