Măldărășanu s-a despărțit oficial de Hermannstadt, Daniel Oprița a devenit principalul candidat pentru banca sibienilor!

Înfrângerea cu UTA i-a fost fatală lui Marius Măldărășanu, care s-a despărțit oficial de Hermannstadt după 4 sezoane și jumătate. Tehnicianul de 50 de ani nici nu s-a mai deplasat la Botoșani, acolo unde sibienii au bătut-o cu 3-1 în Cupă pe formația lui Leo Grozavu și – în cele din urmă – s-a înțeles cu conducătorii clubului de pe Cibin pentru o reziliere amiabilă a contractului.
Anunțul a fost făcut de clubul sibian pe rețelele de socializare: ”Cu puțin timp în urmă, A.F.C.Hermannstadt și antrenorul Marius Măldărășanu au ajuns la un acord comun cu privire la rezilierea amiabilă a contractului. 187 meciuri, 77 victorii, 56 egaluri, 54 înfrângeri, o promovare, un loc 7 în SuperLiga Romania, o finală de Cupa României, un loc în inima fotbalului sibian! Mulțumim pentru tot, Mister!”, se arată în comunicatul emis de FC Hermannstadt.
Dacă la începutul săptămânii pe lista înlocuitorilor lui „Măldă” erau Dorinel Munteanu, Liviu Ciobotariu sau Adrian Mutu, acum – se pare – că în pole-position ar fi Daniel Oprița. Doar că acesta o antrenează pe CSA Steaua și ar avea de achitat o clauză dacă vrea să plece de la gruparea din Ghencea.
După 18 etape, Hermannstadt se află pe loc retrogradabil (15) și duminică, de la ora 15, joacă la Cluj, cu Universitatea.

