Progresul Pecica

Pecica poate intra serios în cărțile play-offului cu un succes la Blaj! Aldan: „Întâlnim o echipă incomodă, dar mergem acolo cu speranță”




Două sunt echipele ce au făcut scorul etapei cu numărul 16 în seria a 7-a a Ligii a III-a. Liderul CSM Unirea Alba Iulia a trecut, previzibil, cu 5-0 de „lanterna” din Șugag, rezultatul fiind repetat de Progresul Pecica în disputa de acasă cu Timișul Șag. Victoria nu era deloc scotată, ținând cont de faptul că formația timișană își revenise cu Cristi Gălan pe bancă, doar că formația pregătită de Dan Stupar a fost în zi de grație, la fel ca și golgheterul său, Andrei Mura. Acesta a reușit să înscrie de trei ori și a dat și „assisturile” de la reușitele lui Borcea și M. Rusu.

La final, antrenorul pecicanilor a surprins și importanța faptului că echipa sa nu a luat gol, iar în acest sens un rol l-a avut și Sergiu Aldan. Folosit de multe ori în centrul defensivei, fundașul stânga crescut de UTA își face treaba unde e nevoie de el. „După rezultatele lor din ultima vreme, Șagul nu părea chiar așa ușor de învins. Dar, i-am luat tare și am marcat rapid, ei s-au deschis și la pauză era deja 3-0. Cât despre mine, ca fundaș central îmi place să văd cifra zero în deptul golurilor primite. Cam jumătate din meciurile acestui sezon le-am jucat în stânga, restul în centru. Sincer, nu prea îmi place pe centru, știe și Mister, dar de nevoie am fost acolo și cred că mi-am făcut treaba destul de bine. După aproape 6 ani de lucrat cu domnul Stupar, la juniori la UTA și la Pecica, dânsul îmi cunoaște și-mi pune valoare calitățile. Dacă m-a jucat în centru, de nevoie bineînțeles, înseamnă că a avut încredere în mine”, afirmă fotbalistul de 28 de ani al pecicanilor, fost câștigător al Cupei României cu juniorii UTA-ei în anul 2016, în finala cu ACS Poli, de la Deva. Din acea generație crescută de Cristi Păcurar și Francisc Tisza, dar antrenată atunci de Dan Stupar și Adi Ungur, făceau parte și Dennis Man, Adi Petre sau Cristi Costin.

Așadar, se poate spune că Aldan este fotbalistul cu care Dan Stupar lucrează de cel mai mult timp și tocmai și de aceea nu a început nici un meci din acest sezon fără fotbalistul originar din Munar. Și asta se va întâmpla și vineri, de la ora 14, la Blaj, în ultimul meci al anului pentru Progresul Pecica, formație ce a ajuns din nou destul de aproape de play-off, adică la 5 puncte în spatele lui Viitorul Arad, echipa de pe locul 4. „După trei înfrângeri au venit trei victorii și acum mergem la Blaj cu speranță. Vrem să ne apropiem și mai mult de linia de play-off și la primăvară să încercăm să ajungem acolo. Blajul este o echipă incomodă, am câștigat cu 1-0 în tur, îmi amintesc că au o echipă este destul de bună. Nu ne va fi ușor, mai ales că ne lipsesc doi fundași. Wild a luat cartonaș roșu, iar Haloș stă după cele patru cartonașe galbene încasate”, mai afirmă Aldan.

Pentru apărătorul Progresului e un sezon atipic, căci până la această oră nu a reușit să marcheze. „Datorită sarcinilor mai mult defensive, nu am reușit să mă arăt la finalizare, să marchez. Chiar mi-e dor de bucuria de după marcarea unui gol, poate – totuși – în partidele rămase de jucat în campionatul regular. Sau la Blaj, ar fi foarte bine. Mai ales că o să fiu, probabil, liderul de vârstă dacă nu va începe Arsene meciul. Se știe că Mirel a avut ceva probleme medicale, sănătatea e cea mai importantă la un fotbalist. Știu că am lipsit și eu destule meciuri în sezonul trecut, de data asta am fost ferit de accidentări și am poftă de fotbal”, încheie Aldan.

CIL Blaj ocupă locul 9 în C7, cu 16 puncte, la zece lungimi de undă de adversarul de peste două zile.

Formații probabile: 

Blaj: Păduraru – R. Popa, Csiki, B. Jica, V. Boldea – C. Cristea, Lungar – Mensah, Gliga, Alves – Nai.

Pecica: Zamfir – Călin, Indreica, Aldan, Pamfile – Arsene, M. Rusu – Șiclovan, Ekmekci, Borcea – Mura








Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button