Edy Gafencu – răpus de Florin Lambagiu, la Dynamite Fighting Show! Timișoara nu le-a purtat noroc nici lui Neagu și Covaci

Vineri seara, sala Sporturilor „Constantin Jude” din Timișoara a găzduit unul dintre cele mai mari evenimente sportive ale finalului de an, gala Dynamite Fighting Show 2025. În fața a aproximativ 2500 de spectatori, care și-au rezervat locurile încă din urmă cu trei săptămâni, Daniel Corbeanu l-a învins la puncte pe Flavius Biea în main-eventul serii.
Cei doi timișoreni au luptat spectaculos pe parcursul a 6 reprize după reguli de box, Corbeanu fiind mai bun în startul și finalul meciului, când i-a dat knock-down adversarului. 57-56 a fost decizia unanimă a arbitrilor și kickboxerul Corbeanu l-a bătut pe boxerul Biea pe „materia” acestuia din urmă.

Al doilea cel mai tare meci a fost cel dintre arădeanul Eduard „The Blitz” Gafencu (32 de ani) și ieșeanul Florin „Rambo” Lambagiu (29 de ani). Fiindcă Gafencu revenea în ring după o ruptură de tibie, cei doi s-au luptat după reguli de box, dar cu mănuși de MMA. Prin urmare, loviturile au făcut ravagii și, din păcate, mai afectat a fost „The Blitz”. Asta și pentru că ăncă din start arădeanul a primit o lovitură nepermisă în ceafă, după care nu și-a mai revenit cu adevărat. Gafencu a fost numărat a treia oară când mai erau 30 de secunde din prima repriză și, pentru că era plin de sânge pe față, pe piept sau pe șort, arădeanul a cedat lupta. Technical KO în favoarea lui „Rambo”, care a câștigat a 36-a luptă din carieră, în timp ce Gafencu se află la a 8-a înfrângere.

În ringul de la Timișoara au mai intrat doi arădeni și ambii au pierdut. Cosmin Neagu (28 de ani) a cedat în repriza a treia în fața debutantului Marian Dudu. Sportivul pregătit de Marcel Rus la Dey Thai Box Club Arad nu a mai putut călca pe piciorul stâng după două reprize și jumătate și sportivul din Timișoara, de doar 18 ani, a fost declarat câștigător.

În fine, Paul Covaci a făcut o primă repriză foarte bună în meciul său de debut la profesioniști. Adversarul său, orădeanul Levente Kovacs, a fost numărat în două rânduri, însă a rămas în picioare și a început să-l domine pe pregătire fizică pe arădeanul de la Blitz Team, pregătit de Valy Petruț. Covaci și-a scuipat de prea multe ori proteza, în încercarea de a mai câștiga timp și, în cele din urmă, arbitrul l-a descalificat.
Cel mai dinamic meci al serii a fost cel câștigat de Călin Petrișor împotriva moldoveanului Vitalie Matei.

