Șiriana Șiria s-a întors după un deceniu în elita județeană, unde are un sezon de tranziție! Popa: „E nevoie de timp să formezi un nucleu”

Exact un deceniu a lipsit Șiria din Liga a 4-a, iar de cinci ani proiectul ACS Șiriana a devenit o poveste de succes. Dinu Maghici, actualul antrenor secund al lui Florin Maxim la Corvinul Hunedoara, liderul din ligii secunde, a fost cel care a pornit proiectul, de care mai apoi au avut grijă autoritățile locale și antrenorul-jucător Cosmin Căta-Herețiu. Formația de la poalele Cetății are două promovări consecutive, din ligile 6 și 5, dar se laudă și cu trei grupe de copii și juniori și aproape 100 de jucători legitimați. Baza sportivă „Otto Greffner”, cea care a găzduit-o pe UTA în Liga 2-a, arată excepțional. Gazonul e excelent, iar în această vară șirienii au reinstalat tribunele din spatele celor două porți, dar cu scaune nou nouțe.

Șiriana și vechea Păulișana și-au unit forțele în vară: „Am început o colaborare frumoasă”
Fotbalistic, Șiria a resimțit statutul de nou promovată și asta chiar dacă în proiect au intrat în luna iulie și o parte dintre foștii jucători de la fosta Păulișana Păuliș, echipă ce și-a jucat meciurile din ultimul sezon înainte de arunca prosopul chiar pe „Otto Greffner”. „Odată cu promovarea, domnul primar Valentin Bot și domnul Florentin Iancu s-au pus la aceeași masă și am început o colaborare frumoasă. Primăria asigură un buget bun la acest nivel, iar Florentin vine cu primele de joc. Am adus jucătorii care erau disponibili în vară de la vechea Păulișana, Pop, Morariu, Crișan, Bogdan, Varga sau Moldovan, plus Roza, de la Șimand, Balazs, de la Cermei, Cleuță, de la Felnac sau Nedelea, de la Sântana. Toți au venit cu un plus, dar juniorii rămâneau marea problemă, cu toate că Nedelea și Gavrilaș erau underi. Așa că am apelat la băiat din Academie, Alexandru Chițu, apoi la Vlad Băeșu care a fost la UTA, dar se lăsase. I-am avut și pe ai noștri, cu care am promovat și care au demonstrat că fac față rigorilor Ligii a 4-a. Vărădeu este titular, Coraș a intrat cu experiența și forța sa, portarul Joarză a prins și el câteva meciuri. Chițu a avut și el meciuri bune, Hera a jucat meci de meci, căpitan de echipă. Niste a venit și el de la Pâncota, nu mai este junior, dar este un tânăr care place ochiului, a jucat foarte bine ca fundaș dreapta. Știam de la bun început că, fiind o nou promovată, și făcând și multe modificări, o să avem ceva dificultăți. Ca la orice echipă din lumea asta este nevoie de timp ca să formezi un nucleu, relații de joc. Cumva, e un sezon de tranziție pentru noi”, afirmă Viorel Popa, directorul sportiv al Șiriei.

„Eu cred că în acest moment suntem bine, și ca și grup și ca și loc în clasament”
Bilanțul celor 12 etape din tur este de patru victorii, un egal și 7 înfrângeri. Locul în clasament – 9. Șirienii se pot lăuda cu un succes în fața celor de la Curtici, iar la polul opus, cel al dezamăgirilor, apare eșecul de la Nădlac, 3-4. „Am început cu două etape dificile, Felnac și Pâncota, dar am reacționat apoi cu victorii cu Sebiș și la Macea. În fața celor de la Voința băieții au demonstrat caracter și spirit de luptători, căci au întors meciul de la 1-3. Căta a și făcut schimbări inspirate și aveam un moral bun. A urmat remiza cu Vladimirescu, într-un meci în care puteam câștiga și noi și ei. Mergeam la Nădlac după 7 puncte în trei meciuri, dar am pierdut puțin neașteptat. Cu toate că și ei erau alții, mai buni cu Piț, Maghici sau Bier. Șimandul nu era peste noi, eu zic că am pierdut nemeritat, dar am bătut Curticiul, după un meci foarte bun, poate cel mai bun din acest campionat. Cu Vinga și Socodor nu am avut șanse, au fost clar peste noi, dar cu Bocsigul am pierdut pe final, trebuia sa scoatem măcar un egal. Asta a fost în mare, eu cred că în acest moment suntem bine, și ca și grup și ca și loc în clasament. După achizițiile ce vor veni din iarnă, probabil putem spera mai sus”, mai afirmă „oficialul” celor din Șiria.

Se anunță o schimbare pe banca tehnică: „Cosmin Căta face o pregătire exemplară, dar la meciuri se vede lipsa de experiență”
Dincolo de „reparațiile” la nivel de lot, probabil, Șiriana va face o schimbare și pe banca tehnică. Discuții ar fi cu Bogdan Bozian și Norbert Polgar, ambii foști antrenori și la Liga 3-a, la Pecica, respectiv Lipova sau Cermei. „Am discutat de o schimbare pe bancă, Cosmin Căta face o pregătire exemplară, dar la meciuri se vede lipsa de experiență. Pune suflet, se dăruiește la antrenamente, dar la Liga a IV-a sunt pretenții mai mari. Suntem în discuții avansate, înclinăm spre o decizie, poate anul acesta reușim să batem palma. Dar nu renunțăm nici la Căta, atât el cât și Raul Hera și Ovidiu Zgărdău, de la juniori, toți trei sunt proaspăt licențiati categoria C UEFA. Așadar, cel mai probabil, primul antrenament din 2026 va fi condus de un nou antrenor și el va decide de ce ar mai avea nevoie la nivel de lot. Cât despre obiectivul primăverii, ținând cont că am dorit un loc 7, dacă ne întărim tindem să reușim poate chiar și un pic mai sus, locurile 5-7. Distanța ca puncte nu e deloc mare, mai ales de locul 6”, completează Vio Popa.

Șiria are și „satelit” și trei grupe de copii și juniori
Dar, Șiriana Șiria are și echipă „satelit” în Liga 6-a, clasată pe locul 5, la 6 puncte locurile promovabile. „Echipa a doua e antrenată de Ovidiu Zgărdău și e pentru juniorii care evoluează și în campionatul A1, dar și pentru câțiva jucătorii cu experiență, care mai joacă de plăcerea acolo, precum Coraș, Hera, Bozga, Chițu, Joarză sau Crișan. Apropo de juniori, Raul Hera se ocupă de juniorii D și C, are cam 30 de jucători la o grupă, iar la A1 este Ciprian Mateș. Din păcate, la junori mari stăm mai rău, e lipsă de seriozitate, unii s-au lăsat, ne rugăm de ei să vină să fim 11 pe teren. Dacă nici condițiile de la Șiria nu-i atrag, nu șiu ce să mai zic”, spune cu tristețe Popa.

Condiții de Liga 2-a la Șiria
Într-adevăr, baza din comuna natală a lui Ioan Slavici rămâne una de top, care poate fi din omologată pentru Liga 2-a. „La nivelul gazonului, stăm foarte bine, gazonul este impecabil. Tribuna principală a fost renovată în vară, când am repus la loc cele două tribune din spatele porților și am montat scaune noi, câte 250 la fiecare. Acum un total de 1200 de locuri pe scaune la stadionul <<Otto Greffner>>. Am început să lucrăm și la vestiare în interior, să facem niște modificări serioase. Am extins vestiarul oaspeților, ca să aibă toată lumea loc și în dreapta, unde era vechea sală de discotecă, va fi vestiarul gazdelor. Deci per total, vor fi condiții de Liga a II-a”, consideră directorul sportiv al Șirianei.
Lotul celor de la Șiriana Șiria în turul campionatului
Portari: Andrei Nedelea, Adrian Joarză, Cassian Stoian
Fundași: Darius Balazs, Gabriel Taloș, Vlad Clipotă, Daniel Crișan, Cosmin Coraș, Bogdan Gavrilaș, Rafael Niste, Traian Matei, Cătălin Morariu,
Mijlocași: Casian Cleuța, Gabriel Pop, Orlando Roza, Ciprian Bozga, Vlad Băeșu, Andrei Nibu-Gican, Raul Hera, Paul Varga, Ionuț Chițu
Atacanți: Mircea Vărădeu, Cristian Moldovan, Iosif Bogdan
Marcatorii din turul campionatului:
4 goluri: Moldovan, 3 goluri: Vărădeu, Cleuța, 2 goluri: Clipotă, Bogdan, un gol: Varga, Băeșu, Nibu, Morariu, Pop, Roza, Crișan.


Gazonul este bun dar nu impecabil.