Mihalcea e convins că Dinamo poate câștiga titlul și fără punctele de la Arad: „Nu mai contează un meci pierdut sau un egal”

Ca și dinamovist convins, Adrian Mihalcea a trăit altfel succesul din Cupă obținut de UTA, cu 3-0, în fața celor de la FCSB. La 3 zile după acea confruntare, echipa patronată de Gigi Becali juca împotriva celor de la Dinamo, în derby de România, iar antrenorul arădenilor declara: „Îmi doresc să câștige Dinamo, bineînțeles. Sunt dinamovist până în măduva oaselor și-mi doresc să câștige titlul”.
Astăzi, cu două zile înainte de UTA – Dinamo, Mihalcea susține că fosta sa formație ar putea lua campionatul și fără punctele de la Arad. „Mai sunt destul de multe etape, cred că parcursul lor le va oferi această șansă să fie campioni, chiar și cu 0 puncte la Arad sau doar cu 1 punct. Mai ales că sunt foarte apropiate echipele între ele acolo, în față, lupta se va da în play-off. Acum nu cred că mai contează un meci pierdut sau un meci cu scor egal”, a spus „principalul” arădenilor, care lasă impresia că i-ar conveni și remiza în disputa de sâmbătă seara, de la ora 20, de pe arena „Francisc Neuman”.
Mihalcea a înfruntat-o de cinci ori pe Dinamo ca și antrenor. De două ori pe banca Buzăului, în Liga a II-a și au ieșit tot atâtea remize: 1-1 și 2-2, în „dubla” din SuperLigă, cu Slobozia, când bucureștenii s-au impus în ambele cazuri: 1-0, la București și 3-1, la Clinceni (cu „dublă” Hakim Abdallah, actualul atacant al arădenilor) și în confruntarea tur dintre cele două formații încheiată la egalitate, 1-1, pe „Arena Națională”. „Deja au trecut câteva meciuri de genul acesta peste mine și când eram la Slobozia și în tur aici la Arad. Rămâne un meci cu o încărcătură emoțională mult mai mare și mi se pare normal să fie așa tinând cont de trecutul meu. Dar, în același timp, ca de fiecare dată, îmi doresc să câștig. Contra lor încă n-am făcut-o, așa că de fiecare dată aștept momentul ăla să câștig. De ce nu să fie acesta meciul care și pe mine m-ar mulțumi să nu mai am acolo la capitolul victorii împotriva celor de la Dinamo cifra 0? Știu și de duelurile dintre cele două echipe și anume că UTA nu a mai câștigat de foarte mult timp la Arad și atunci cu atât mai important e să reușim să spargem odată bariera asta. Au fost astfel de meciuri în acest sezon, parcă la Craiova sau cu FCSB-ul, când am atins niște borne din astea, adică am contrazis statistica”, mai punctează tehnicianul de 49 de ani.
Va merge la salutul dinamoviștilor, dacă va fi cazul: „Lucruri total diferite”
În sectorul rezervat echipelor oaspete pe arena din Arad se anunță aproximativ o mie de susținători ai „câinilor”, care s-ar putea să-l aclame pe Adi Mihalcea. „Voi merge, de fiecare dată am fost (n.a. la salut). Sunt două lucruri total diferite. Eu de fiecare dată am respectat atât suporterii și galeria echipei unde am activat, cât și pe cei ai lui Dinamo”, a mai afirmă fostul vârf, care a jucat 181 de meciuri pentru „câinii roșii” în șase sezoane, marcând nu mai puțin de 68 de goluri.
Mihalcea a și antrenat formația din „Groapă”, însă doar în șapte partide, spre finalul sezonului 2019-2020 marcat de pandemia de COVID: „De fiecare dată mă gândesc la progres și am făcut lucrul acesta, cu pași mici. (n.a. ai vrea să o antrenezi din nou pe Dinamo). Dacă va fi momentul în viitor, vom vedea, dacă nu, oricum îmi doresc să antrenez și la un nivel mult mai ridicat”.


Sper să te ia Dinamo din ianuarie, aici este UTA .
Mihalcea cauta victoria. Dacă va fi vreodată vorba de Dinamo, va conta nu meciuri pestrițe ci victorii. Meciul sta în jucători, poate în inspirația antrenorulu secundar. Colectivul e atașat Aradului. Dinamo actual numai e nici pe departe cea de-acum vreo doi ani. Scăpată miraculos, noi zicem fraudulos, de un sfârșit creștinesc, sta azi la masa cu boierii. Își permite sa vândă și sa cumpere, ca negustorul cinstit. Are oameni dela 15 mii, în sus. Digi i-a și dedicat o întreaga emisiune ca pe timpul tovarășului. Câțiva băieți de pe aici ne sfătuiau sa boicota și sa privim la prima TV. Aici ce sa vezi. Patru inși au dat la meciul cu Dinamo doi de X și doi de doi..!! Unde sa mai privim ca să vedem ca UTA, gazda și în plina forma, merita și ea un 1. În rest gânduri bune, vorbe bune și mai ales, fapte bune.
Incarcaturi mari emotionale,reportate asupra suporterilor UTA…Chiar e miza mare,psihica,in primul rand dar nu in ultimul rand…
Cum am mai spus,nu ma deranjeaza ca Mihalcea este pur sange dinamovist,nu ma deranjeaza nici ca va saluta galeria lor,indiferent de deznodamanteste ceva normal,la fel de normal cum Benga saluta galeria Petrolulul sau alte exemple clare…dar prima data ne saluta pe noi!
Inseamna respect din toate partile implicate….
Sau???Pe care oare stadion din Romania,publicul gazda aplauda formatia adversa,atunci cand ne-au batut,pe bune???
Deocamdata,asa si cum domnul Mihalcea recunoaste,tinteste mai sus…Corect,te ajuta varsta,se aduna incet,incet si experienta,cu bune si mai rele…Inevitabil in sport si nu numai..O proba la dosar,in plus,daca invingi echipa din ADN…Simplu!
Rednic si-a vandut onoarea si sufletul,fiind capatuit…Biblia Diavolului…
Sunt convins ca Mister Mihalcea ar vrea sa bata Dinamo,are mai mult de castigat,decat de o imagine sifonata,dubioasa…
Si sa va mai spun parerea mea…Jmecherii de la butoane,nu neaparat pe Dinamo o vor in Play-Off,ci pe FCSB,KFR,pentru restul, e vorba de rating,televiziuni,prime time,etc…Una vinde una,alta vinde alta…corect…
Poate reusim sa le dam peste nas….Ca sa,ca sa….moara altii de ciuda…
Ar fi cel mai frumos cadou de Craciun,sa batem Dinamo!