Record de prezență la gala anuală a fotbalului semlecan, surpriza a venit tocmai de la Bistrița!

Gala fotbalului semlecan a ajuns la episodul său cu numărul 11, unul ce va fi reamintit pentru recordul de prezență. Sâmbătă, la invitația lui Cristian Pilan și Florin Moț, pe iarba terenului din comuna natală a regretatului Helmuth Duckadam au călcat nu mai puțin de 32 foști de colegi din perioada de glorie a Semlecanei. Unul dintre ei, Olar Gherasim, care a evoluat pentru semlecani în sezonul 2013-2014, a venit tocmai de la Bistrița pentru a-și revedea foștii coechipieri. Gherasim chiar a rămas în fenomen și și-a făcut și o academie de fotbal ce-i poartă numele.
Fiind al doilea an fără Duckadam, fotbalistul ce a făcut cunoscut Semlacul în lume prin cele patru penalty-uri apărare în finala Ligii Campionilor dintre Steaua și FC Barcelona (2-0), cei care au încins tradiționala miuță de final de an au ridicat rugăciunea lor spre Cer. La fluierul lui Ion Nica, supervizat de Paul Țăran, actualul antrenor al Semlecanei, „verzii” s-au impus cu scorul de 4-2, după reușitele semnate de Puie, A. Moț și Fenvesi (2), în timp ce pentru „roșii” au înscris doar Topan și Herlo.

Formula largă în care „generația de aur” a Semlecanei s-a revăzut sâmbătă i-a cuprins pe: Cristian Pilan, Florin Moț, Iosif Rașca, Vlad Topan, Dan Puie, Valentin Aldea, Andrei Mihnea, Flavius Dancă, Darius Tolcser, Adrian Moț, Darius, Ciprian Văcăriuc, Ioan Mitoșeru, Ovidiu Andrei, Răzvan Kothai, Emil Baba, Adrian Giulău, Olar Gherasim, Raul Moldovan, Dorian Aldea, Lucian Iftime, Teodor Măcicaș, Marco Moldovan, Arpard Fenveși, Săndel Gabor, Rodion Herlo, Marius Bistrean, Cristian Aldea și Răzvan Guzei. Din partea autorităților locale a fost prezent viceprimarul Geani Cazacu, iar Constantin Topan și-a revăzut și el băieții pe care-i premia cândva în cazul unor rezultate pozitive.
Localul lui Florin Moț și-a deschis și în acest an…frigiderele pentru repriza a treia. În cadrul acesteia a avut loc și tombola, mingile marca Joma mergând în acest an la Paul Moldovan și Răzvan Kothai.
Președinte al Semlecanei în perioada de glorie, Cristian Pilan e team-manager al echipei fanion a Aradului, asta după ce ajutat-o pe Progresul Pecica să joace în premieră în grupele Cupei României. „Mă bucur că am bătut recordul de participanți, care până azi de 24. Am fost 32, iar bucuria revederii a fost mare. Chiar am fost foarte fericiți să-l avem în mijlocul nostru pe Olar Gherasim, a condus aproape 500 de kilometri de la Bistrița pentru a fi cu noi, invitația rămâne deschisă pentru fiecare final de an. Băieții parcă mă încarcă cu energie cât pentru 12 luni la fiecare întâlnire, iar eu nu uit niciodată de unde am plecat”, a fost concluzia lui Pilan.


Pana la accidentare, una insidioasa înainte de a deveni păcătoasă, Tzionis era creditat cu spre40% din acțiunile periculoase pentru adversari Admirabil efortul tuturor de a acoperi acest dezavantaj. Mercato di riparazione. Nu multe schimbări.,, Iarna nu-i ca vara „. Fără punga plina cu euro, chiar bradul național de Crăciun fiind mai sărac. Cei vreo 3 plecați lasă locul altor 3 sosiți. La baza e câte o schiță meseriașa pe la veniri. Nu toate au finalitatea dorita. Celebrul clișeu…, Noi am vrut, dar a cerut prea mult „. Greșeală, ar fi ca la o țintă ratata sa promovezi una deconjunctura. Nu încălzește, și nici nu ne ia cu frig. Un semnal de vreme noua ar fi și alta atitudine fata de amicale. Nici nu ne imaginam ce impact are sa zici, aceasta echipa nu cunoaște înfrângerea de vreo 12 partide. Campionat, Cupa, amicale. Bați Dinamo, dar dai la amical cu Reșița 5-0.!!