Liga a 2-a

Utiștii Câmpan și Iurasciuc pleacă de la Corvinul, dar vor juca tot în Liga 2-a!




Corvinul Hunedoara e lider autoritar în Liga 2-a, cu 43 de puncte după 17 etape și este mare favorită la promovarea directă în SuperLigă. Însă, arădenii Darius Iurasciuc (20 de ani) și Lucas Câmpan (19 ani) nu vor avea ocazia să sărbătorească, ci vor avea o altă misiune pentru partea a doua a sezonului. Cei doi fotbaliști s-au despărțit de „corbi”, iar UTA a fost de acord ca impresarul Bogdan Apostu să-i direcționeze spre Gloria Bistrița, unde vor lupta pentru salvarea de la retrogradare. Alături de un al treilea fotbalist arădean, tot aparținând Bătrânei Doamne, Mario Salka.

Cei trei fotbaliști s-ar putea afla pe teren pe 11 februarie, când Gloria Bistrița o va înfrunta chiar pe UTA în runda finală a Grupei B a Cupei României. Iar dacă bistrițenii produc surpriza în fața trupei lui Adi Mihalcea, au șanse foarte mari să ajungă în sferturile competiției. Tocmai de aceea, antrenorul Nicolae Grigore a grăbit puțin reunirea transilvănenilor, care vor face primul antrenament al anului joi, 8 ianuarie.

Fundașul Darius Iurasciuc a apucat să debuteze pentru UTA în SuperLigă, în decembrie 2023, cu ocazia succesului cu 2-0 al arădenilor în fața celor de la Hermannstadt. A jucat doar 1 minut atunci, plus alte două minute pe finalul disputei cu FC U Craiova din mai 2025, după care, în stagiunea 2024-2025 a fost împrumutat în Liga 3-a, la Progresul Pecica. În prima parte a acestui sezon, Iurasciuc a jucat un singur meci pentru Corvinul, cel din turul 4 al Cupei României, câștigat cu 2-0 la Petroșani, cu Jiul. În Liga 2-a, tânărul fotbalist arădean a fost „uitat” mereu pe banca de rezerve de Florin Maxim.

Antrenorul hunedorenilor nu a mai avut aceiași ochi nici pentru Lucas Câmpan. Atacantul fusese împrumutat de UTA la Corvinul și în sezonul 2024-2025 și, la vârstă mai fragedă (17-18 ani) a bifat nu mai puțin de 31 de prezențe, înscriind 7 goluri și reușind trei „assisturi” pentru „corbi”. Totatul minutelor jucate – 1435. În prezenta stagiune, însă, Câmpan a mai avut doar 5 apariții oficiale, 3 în campionat și două în cupă, pentru un total de 107 minute. Lucas Câmpan a fost și el testat în vară de Adrian Mihalcea, chiar a efectuat cantonametul din Slovenia, dar a fost din nou împrumutat la Hunedoara. Vârful arădean a mai jucat la Progresul Pecica și CS Socodor, grupări din Liga 3-a ale județului Arad.

În Liga 2-a, Gloria e pe locul pe locul 17, cu 16 puncte și până la intrarea în play-out mai aer de jucat cu Ceahlăul, acasă (21 februarie), FC Bacău și Metalul Buzău, în deplasare, pe 28 februarie, respectiv 7 martie și FC Voluntari, acasă, pe 14 martie. Echipa bistrițeană va pleca și într-un cantonament în Antalya undeva la mijlocul lunii ianuarie.








Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button