Superliga

Iliev a uitat deja de unde a plecat: „Rapidul – cel mai mare club din România, atmosfera de aici – cea mai bună în care am jucat vreodată”




Dejan Iliev a devenit de ieri jucătorul celor de la Rapid și a oferit un prim interviu pentru canalul de youTube al giuleștenilor. Portarul nord-macedonian a avut o relație tensionată cu Adrian Mihalcea spre finalul aventurii sale la UTA, însă ar fi putut fi mai elegant față de clubul arădean și mai ales suporterii săi, care l-au înconjurat cu atașamentul lor.

În declarațiile sale, Iliev a trimis doar mesaje măgulitoare la adresa rapidiștilor, uitând de rivalitatea acestora cu foștii săi susținători, dar și de faptul că a jucat într-o atmosferă cel puțin comparabilă cu cea din Giulești. Iar ca palmares, UTA este peste Rapid. „E o onoare să ajung la cel mai mare club din România, cu o istorie bogată. Sunt foarte fericit să fiu aici și de abia aștept să-i cunosc pe suporteri și pe noii mei colegi. Pentru mine, atmosfera de aici a fost cea mai bună în care am jucat vreodată, fără nici un dubiu. Mi-a plăcut să joc aici, dar este foarte greu să joci împotriva Rapidului oriunde, dar mai ales aici. Echipa are al 12-lea jucător și cred că asta ajută echipa să domine. Îmi aduc aminte că din acest punct de vedere am fost sub presiune constant și am pierdut meciul aici. Ajută enorm să fii la un club precum Rapid și pentru asta sunt foarte fericit”, a declarat goalkeeperul de 30 de ani al viceliderului din SuperLigă.

Prima formație din SuperLigă ce a încercat să profite ruptura dintre Iliev și UTA a fost Hermannstadt, dar Iliev susține că și-a dorit să semneze cu „alb-vișiniii” de sub podul Grant. „Când am auzit că se interesează Rapid de mine, nu am ezitat nici o clipă. Am spus: <<Da, vin aici!>>. Pentru mine este cel mai mare club din România și decizia a fost ușoară. Nu am avut nevoie să pun nici o întrebare, m-am decis imediat. <<Da, merg acolo. Voi da totul pentru club!>>”, a completat internaționalul macedonean.

Întrebat dacă i-a consultat pe colegii săi de la UTA cu privire la viitoarea sa destinație din SuperLigă, Iliev a spus: „Le-am spus că vin aici. Ei mi-au spus: <<E un club uimitor, e cel mai bun>. Eu le-am spus: <<Nu cer sfaturi, merg acolo și văd ce va fi>>. Toată lumea a fost fericită pentru mine”.

În fine, Dejan Iliev a enumerat obiectivele pe care le are în tricoul Rapidului: „Vreau să câștigăm trofee împreună, să ne facem fericiți fanii și să jucăm în cupele europene”. 

Interviul integral cu Dejan Iliev în tricoul Rapidului îl puteți urmări AICI








Articole de la JOHNNYBET



2 comentarii

  1. Fotbalisti = mercenari
    Nu putem avea pretentii de la straini daca pana si jucatorii crescuti de noi uita de unde au plecat cand ajung la Bucale. Pentru ce a spus sunt sigur ca va fi primit cu urale de public…la fel ca Albu care si astazi se bucura de parca a marcat golul vietii…

    16
    4

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button