Fanii celor de la Corvinul și-ar dori să joace la Arad, Sibiu sau Deva în SuperLigă: ”Nu ne-ați întrebat nimic!”

Corvinul Hunedoara conduce autoritar clasamentul ligii secunde și e mare favorită la promovarea directă în SuperLigă. Însă „corbii” știu foarte bine că vor trebui să plece de acasă ca să joace în elită, iar recent primarul Hunedoarei a venit cu o variantă ce a iscat discuții în rândul suporterilor „alb-albaștri”.
Dan Bobouțanu ia în calcul să mute echipa antrenată de Florin Maxim pe un alt stadion din județ, cel din Valea Jiului, de la Petroșani. Iar decizia edilului e legată de faptul că autoritățile județene s-au arătat dispuse să investească 700.000 de euro în instalarea unei nocturne și a unui sistem pentru încălzirea terenului din Petroșani. „Au fost luate în calcul mai multe variante pentru meciurile de acasă. Prima a fost Sibiul, pentru că acolo am mai jucat. Trebuie să ținem însă cont că acolo mai sunt două echipe care joacă (n.r. – FC Hermannstadt, în prima ligă, și Inter Stars Sibiu, în Liga 3), așa că avem nevoie de o soluție de rezervă, un back-up. Am fost sunat și de primarul de la Târgu Jiu, care mi-a spus că este dispus să ne găzduiască până când vom construi stadionul. În același timp, și primarul de la Petroșani și-a manifestat intenția aceasta. Consiliul Județean Hunedoara, în calitatea sa în ONG, a spus că dacă este vorba despre o investiție la Petroșani care va rămâne acolo pentru Valea Jiului are disponibilitatea să plătească investiția. Ceea ce înseamnă o instalație de nocturnă, cât și o instalație de degivrare a terenului. Undeva la 700.000 de euro”, a declarat Dan Bobouțanu, primarul din Hunedoara, potrivit Gazeta de dimineață.
Doar că fanii celor de Corvinul nu agrează dealoc varianta Petroșani, unde ar da peste una dintre galeriile rivale. Iar în acest context, fanii pun din nou pe tapet varianta „Francisc Neuman”, din Arad, prin prisma înfrățirii cu suporterii celor de la UTA. Iar showul făcut împreună de susținătorii hunedoreni și arădeni la amicalul din luna noiembrie e un argument în acest sens. ”Nu e doar o decizie proastă. E o palmă. Să joci meciurile din Liga I la Petroșani nu e o alegere logistică, e o întelegere politică. Vorbiți despre o comunitate, dar ne trimiteți pe terenul rivalilor, un loc unde nu suntem bineveniți, unde atmosfera nu ne aparține, unde fiecare pas e ostil. Și vreți să credem că e normal? Cum e posibil să ignorați variante reale și decente precum Deva, Sibiu sau chiar Arad? Locuri unde nu ești privit ca dușman din prima secundă, unde nu-ți expui echipa și suporterii inutil. Dar adevărul e mai simplu și mai dureros: Nu ne-ați întrebat nimic. Nicio consultare. Nicio urmă de respect. Suntem buni doar când e nevoie de noi, când vreți un stadion plin, când vreti atmosferă. Fotbalul fără suporteri nu înseamnă nimic, iar voi ați decis împotriva lor. Să nu vă mirați dacă, la un moment dat, tăcerea din tribună va fi mai zgomotoasă decât orice protest”, au scris suporterii celor de șa Corvinul pe Facebook.

