
Federațiile naționale de baschet și fotbal, dar și televiziunile au făcut din seara zilei de luni, 26 ianuarie, una importantă, poate chiar crucială, pentru cele mai importante echipe ale Aradului și suporterii ei. Iar coicidența e și legată de numele adversarului, căci atât FCC UAV Arad, cât și UTA se duelează cu Rapidul.
„Cuplajul” începe la ora 17, în sala „Giulești”, acolo unde se joacă derby-ul la zi în Liga Națională de Baschet Feminin. Rapidistele le găzduiesc pe elevele Tatianei Gallova, partida urmând să fie transmisă în direct pe TVR Sport. Ambele formații au 10 victorii și două înfrângeri înainte de confruntarea de pe peste 4 zile ce va decide câștigătoarea sezonului regular și încrucișările din play-off și mai târziu în semifinale.
Tot luni, dar de la ora 20, echipa fanion a Aradului va fi gazdă pentru Rapid, în cadrul etapei a 23-a din SuperLigă. Echipa lui Adrian Mihalcea a început anul 2026 așa cum l-a încheiat pe precedentul, cu victorie și pare capabilă să obțină un rezultat pozitiv și cu echipa giuleșteană. În joc e locul de play-off al arădenilor, dar și, sau mai ales, satisfacția de a le oferi suporterilor „roș-albi” un eventual succes cu rivala din capitală. Disputa va fi transmisă în direct pe Digi și Prima Sport.


Nu va fi deloc o surpriză înfrângerea Rapidului. UTA are un lot bun, omogen, relații de joc excelente, un antrenor care știe ce face, chiar daca din ,,taran” și ,, vinitură” unii nu îl scot. Atât pot și așa cred ei că e normal să gândești și să te porți în secolul XXI. Chiar și la fotbal. Ei se cred ,,mai superiori”, toți analfabeții dau lecții.
Și spre durerea detractorilor , gen cuplul comico-fantezist GiGă, am mai cumparat 3 bilete.
As fi gata să pariez că luni seara ne vom bucura. De nu va fi așa, se poate întâmpla, să vedeți latraii cum se activează .